joi, 3 decembrie 2009

Capra vecinului sau de ce moare propria capra?!...


Si toamna a apus. Asa spun astrele... dar ce nu spun ele este faptul ca inca suntem in criza. Inca mai votam... Inca mai aud sunetul taios pe caldaramul rece al asfaltului. Pe unde este asfalt. Sau pe pavelele lui Udrea. da, vorbesc de Udrea cea blonda. Rece ne este si gandul ca nu mai stim cu cine sa votam. Rece este si singuratatea cand o simti din plin si cand esti constient ca te inconjoara din toate partile. Traiesc intr-o lume unde prietenii sunt de fatada, pt ca nu ii mai pot simti altfel. Sentimentele mele sunt acolo, undeva, ascunse sub povara unei cortini. Nici ele nu mai stiu sa iasa la suprafata. Toamna a trecut. A venit frigul unui decembrie cu schimbari. Daca vor fii schimbari. Cu votari. Celebra intrebare: Bine, bine, dar cu cine sa votez? nu mai are nicio semnificatie. Intre un Base care apeleaza la tertipuri pentru a se mentine intr-o functie importanta si un Geoana care crede ca se face politica cu diplomatie, eu ce sa aleg? Ca jurnalist il ignor pe Base. Si nu il respect. Ce, el are respect pentru noi, cei care scriem?... Prea multe evenimente care ma scot din minti, duc in defavoarea lui...

A venit un decembrie cu schimbari. In trei zile bani mai multi la doctori pentru vizitele la spital ale mamei, pentru alergia mea care a venit pe nepusa masa... Scandalurile politice duc la extreme. La Valcea mai rau ca oricand. Nu ma mai impresioneaza nici macar astea. Dar ma impresioneaza in schimb batranii pe care ii intalnesc in peregrinarile mele, batranii de care scriu, fetele lor pline de amaraciuni sau senine, dupa caz, ca au trait atata timp si pot sa isi povesteasca trecutul la nepoti. Ce ma mai impresioneaza insa este curiozitatea oamenilor care ramane neschimbata, in ciuda schimbarilor. Este mai important ce face capra vecinului, decat motivul pentru care ii moare propria capra. (Aviz iubitorilor de barfe, interesati de programul celor din jur, de cum isi petrec timpul cei de la masa vecina, sau depinde... propria masa).
Oamenii sunt maleabili, deschisi in a crede. Pentru ce as fi eu mai umana decat restul?...
Nu mai stiu cu cine sa votez. Nu mai stiu nici ce sa aleg.

Dar stiu ca pe o ploaie mocaneasca, care te scoate din minti, glasul pasilor pe caldaram, sub castanii si teii golasi de pe strazile Ramnicului, este la fel de rece si de nedrept.

joi, 12 noiembrie 2009

Toamna cu iz de criza




O toamna in criza. O toamna cu suras de prezidentiale. Oamenii susnt sceptici, cu zambet fortat, cu intrebari si suspiciuni. Rate mari la banci, facturi piperate si preturi pe masura. Mai mari decat in celelalte tari UE. Si salariile difera. Unii muncesc si sunt prost platiti, altii deloc si sunt bine platiti (de parca mai e ceva corect in lumea asta).

Miroasa toamna a iz de criza. Pana si departe pe dealuri, chiar si luna nu pare rotunda. E umbrita de copaci inalti care isi pierd din maretie. Culorile insa sunt marete... sa fie si apusul unei perioade de 5 ani in care am tot fost mintiti sa traim bine?...
Candva castanii toamna vorbeau... acum sunt tacuti, pana si ei sunt in criza. Strazile Ramnicului nu sunt insa... se lucreaza de zor, se asfalteaza pe ploi mocanesti sau torentiale... Criza aici nu exista. Oamenii care asfalteaza insa o simt la masa de pranz pe care o au prin aceste ploi, sarace de altfel, sau la cina de seara alaturi de copiii care cer. Stirile de la tv nu sufera de criza... sunt multe si neplacute. Dar cine le mai urmareste?
Si totusi toamna are momentele ei. La fel de capricioasa ca aceasta criza mult mediatizata si simtita de toata lumea, face ce vrea din natura. Dar frumusetea consta in a primi cum se cuvine aceste capricii, caci fiecare dintre noi avem ceva de spus. La fel ca ea...

Si totusi criza ramane... Noi cu cine votam? Suntem incerti si zapaciti de schimbari, de oameni care tot vor si nu stiu sa daruiasca...

O toamna rece ca si criza...

joi, 22 octombrie 2009

Intre noapte si zi, ce ai alege?

Nu, nu am disparut cum cred unii. Am acumulat experienta de viata. Si ma lupt in continuare cu scursurile societatii. Caci nu de putine ori, cei apropiati, in lupa catre supravietuire asta iti devin. Nu mi-e jena sa o recunosc nici sa o spun. Prietenii ii poti numara pe degete. Uneori deloc. caci incredere nu poti avea nici macar in tine, cum poti sa ai in altcineva?!
Intalnesc fel si fel de oameni. Pe strazi, in cercuri inalte, in casute din chirpici.Din pacate, au inceput sa semene intre ei. Au aceleasi priviri pierdute, aceleasi gesturi lipsite de semnificatie. Oamenii nu mai stiu sa rada, sa spuna o gluma, sa se sature privind frumosul. Simt asta cand vad un concert, simt asta cand un teatru, cand ma plimb pe aceleasi strazi ca si ei, cand intru in aceleasi restaurante. Nu vreau sa dau o explicatie a ceea ce se intampla. Dar ma intreb daca Mircea Radu nu are dreptate pentru a fii atat de ironic. Viata este o ironie. Eu, recunosc, sunt o ironica prin firea mea. Am motive in cativa ani de existenta in care am muncit ca un prost si m-am ales cu acelasi gol. Imaginile pe care le vad la tv parca nu mai sunt asa de frumoase. Nici filmele nu mai sunt ce au fost odata. Glasul Enyei ma incanta, doar cand frunzele cad ca o poezie. Rand pe rand, cu multe culori, pe care le strang cu o matura de pe pavelele din jurul casei.
Multi se mira ca nu mai pot concepe poezia. Multi oameni nu isi mai aud pasii in noapte si ecoul lor. Nu este dezamagirea care striga, ci gandurile ascunse ca va fii altceva poate. Dar pana atunci, cine isi recunoaste umbra in bataia lunii??
Pe strazile unui oras de departe, in bataia brizei marii, cineva ma intreba intr-o seara cu luna plina ce ar insemna o poezie pentru un necititor? Eu intreb lumea din jur: daca ar fii noapte continuu, ce ai alege sa iti lumineze, luna sau soarele? Daca ar fii sa alegi intre poezie si cantec, ce ai alege?...

joi, 30 iulie 2009

Post pentru mine, Adita si Liviu... No comments!

Tristetea este o stare. O ai sau nu o ai. O poti purta cu mandrie sau o scoti din viata ta. Ca face parte din tine, este mana destinului. Eu as vrea mereu sa rad, dar imi piere zambetul pe buze fara sa vreau cand vad atatea realitati care ne inconjoara. Probabil le simt altfel si le percep altfel din cauza meseriei de jurnalist. Am si colegi la fel ca si mine, reci, fara tata si mama, cand e vorba de a lovi. Eu sunt altfel. M-am axat pe realitatea de zi cu zi, pe suferintele oamenilor, pe pasiunile lor, pe frumusetea momentului. Nu suport ipocrizia politica, chiar daca trebuie sa o suport la conferinte. Sau trebuie sa o redau in scris. Poate este o explicatie la ce ma intreaba cei ce ma citesc de ce atat tristete... Poate ca sunt mai sensibila, dar este un defect va intreb? Sa fii trist? Daca fericit nu esti?... Si cat sa te prefaci?... Raspundeti-mi voi.
Citeam un post al unei colege de-ale mele din breasla, nu din breasla scrisa... din breasla artistilor din mijlocul carora am facut parte si din care voi face parte iar curand. Ce trist! si-a dorit atat demult sa fie fericita, doar ca fericirea ei a durat fix trei ani, acum isi cauta fericirea prin randurile unei vieti lipsite de iubire... destinul nu ii va raspunde, chiar daca il cauta pe scena, sau in televiziune. Singurul raspuns pe care il va primi si-l va da tot ea. Si ma bucur! Pentru ca stiu ca fii un raspuns altfel, bun, real! Si nu va mai fii trist. Fiecare raspuns este un pas catre speranta. Un alt coleg actor a iubit timp de trei ani. La fel trist. Pentru ca a iubit cu o pasiune atat de mare incat ca sa o uite a parasit orasul. In cautarea aceleasi iubiri. S-a indragostit din nou si a suferit din nou. L-am intrebat zilele trecute ce va face in continuare. Liviu mi-a raspuns cu un zambet putin sters: "Imi caut destinul in alta parte?!" de parca ar depinde de locatie, de parca speranta de mai bine se plimba pe strazi... Si daca este, in ce oras s-a ascuns?!
Acum puteti sa ma certati din nou. Ca sunt trista. Dar stiu ca ma veti intelege. Aici, pe blog, pot sa fiu EU, asa cum sunt. Reala, chiar daca nu palpabila. In viata reala... este mai greu. Visele vin asa de repede si se duc, iluziile sunt peste tot, iar realitatile dor. La fel ca si prietenii. La un moment dat ceva se rupe. Ceva se intampla. Si te dezamagesc. Ii ierti, dar tot te dezamagesc... Nu e asa??!

P.S. un suflet a citit postul crezand ca fac referire la propria-i persoana. Probabil ar fii inteles mult mai multe daca ar fii citit ce am postat eu anterior... si ar fii inteles de care breasla e vorba... am facut corectura necesara pentru cei care ma mai citesc din cand in cand.

marți, 28 iulie 2009

... Freud din colt avea dreptate!

Am observat un fenomen foarte ciudat. Si inclin sa cred ca Freud, cel pe care l-am blamat atat, l-am pedepsit aruncandu-l intr-un colt, a avut dreptate! ( Sa-l ridic de acolo pe geniu). Un barbat se poarta urat cu o femei cand o place, iar cand se poarta frumos inseamna ca nu isi mai scunde sentimentele. O femeie se poarta frumos cu un barbat, adaug eu, pentru ca este in firea ei. Nemernicii din ziua de azi insa, iubitori de masini, de orgii sexuale, de a fii mai tare in ochii prietenilor, oare ce aleg intre o femeie frumoasa, desteapta, cu personalitate, si una la fel de frumoasa si proasta?? stiu deja raspunsul pt ca am fost pusa in postura asta. Femeile destepte sunt rare, femeile unice si mai rare, cele profunde aproape inexistente, dar ei barbatii... adevarati vreau sa spun, cum sunt? Unici la fel de rar, iar profunzime... cine stie.

Vorbeam intr-un post anterior ca am un mare defect. Acela de a-mi da seama si de a citi caracterul unei persoane din gesturi, din priviri, din modul in care vorbeste. Doar ca si eu ma pot lasa inselata de aparente... Un fin psiholog niciodata insa nu-si alege anturaj prost. Ci doar diferit. Asta e f clar... In dragoste totul este permis si in acelasi timp nu... oameni singuri care isi expun refularile in grupul de prieteni aruncand cu piatra in relatii, ma dezgusta. Si iau distanta. Nu de putine ori am intrebat ce anume ii fascineaza pe barbati sau ii face sa para mai Macho! Sa cucereasca o femeie proasta, sau o femeie desteapta. Si cat de greu este sa o pastreze langa... :-)

De ce am scris acest post? Pentru ca am realizat cat de important este sa spun ce gandesc, chiar si barbatilor care stiu sa cucereasca o femeie desteapta, dar nu si sa o pastreze langa... Si pt ca azi in urma cu un an am realizat ca mi s-a intamplat lucrul asta. Si cine stie de cate ori o sa mi se mai intample...

marți, 21 iulie 2009

Operatiunea "Gheorghe"

Cauta printre haine ponosite de parca ar fii de lux. Nu stie ce inseamna eticheta, se roaga doar ca femeia pe care o ajuta sa le care in spate de la masina si pana la magazin sa ii dea o haina sa aiba pe ce pune capul la noapte. de 40 ani bantuie la margine de oras. E trist, cu ochi pierduti... si are o barba lunga de imi aminteste de un Mos Craciun apus insa. Cara tot timpul un carucior dupa el. Iar o iarna intreaga, si nu este singura, a dormit pe camp, in gerul de iti crapa si oasele. Oamenii deja il cunosc pe Gheorghe si de cativa ani s-a incercat, dar fara succes, sa fie salvat. Frigul, soarele, foamea si conditiile inumane l-au prostit pe bietul om. Nu mai este sanatos de multi ani, dar mintea nu ii este ratacita. Dramuieste fiecare banut de parca si-ar cumpara o casa, iar nu de putine ori, frica ca ii vor fii furati i-au adus lacrimi pe obraji. Anul trecut s-a incercat salvarea acestui batran de 70 si ceva ducandu-l la cele doua surori. A primit un pat de scanduri intr-o magazie veche. La numai o saptamana a fost aruncat pe poarta afara ca un caine vagabond. Doar ca si in curtea respectiva cainii sunt mai bine ingrijiti...
Operatiunea "Gheorghe" nu a fost ideea mea, din pacate. Doar ca rolul meu a fost cel mai important: Sa ii facem buletin omului, dupa 40 de ani, sa il ajutam sa aiba o casa, etc. Pana si caruciorului ii gasim un loc. Ca sa il ajutam insa pe bietul om, aveam nevoie de alt om. De primarul din localitatea unde s-a nascut. Iar primarul l-a primit ca orice edil plictisit de alegatori, plictisit de oameni care ii cer ceva. Cu ignoranta. Pana i-am spus ca femeia care se ocupa de operatiunea "Gheorghe" mi-e ruda... Si aici s-a schimbat totul. Promisiuni, scuze, si mult mult ajutor.
Gheorghe insa este trist. Daca mai avea candva o familie, acum a realizat ca aceasta a apus demut ca si soarele sub care a dormit noapte de noapte timp de 40 de ani. Singura avere care i-a mai ramas este caruciorul. Si banii dramuiti fix 18 milioane lei vechi ascunsi in buzunar, prinsi cu ac de siguranta...
Avem suflet cand vrem, dar nu avem ochi sa vedem cand trebuie. Mi s-a atras atentia de cateva ori ca urmaresc prea mult gesturile celor din jur, ca sa nu spun a unei anumite persoane... Aici dau si raspunsul. Pentru ca nu imi doresc oameni ca primarul, ca cele doua surori ale lui Gheorghe in preajma. Lucrurile frumoase le gasesti in gesturile simple. Disperarea ma duce la extreme, dar in acelasi timp ma face mai sensibila. De asta sper ca cei din jur care intalnesc un Gheorghe sa fie la fel de buni ca si cei din jurul meu...

duminică, 19 iulie 2009

Pierduti in timp

Ne regasim dupa lungi sperante. La fel si totusi schimbati. In armonie si nu prea. Incercam sa culegem tot ce putem din celalat si sa ne intelegem din spatele unor ochi mereu in cautare de senzatii si insetati de cunoastere. Pare la fel chiar si dupa atata timp... Ma priveste de parca acum m-ar regasi in timp si cautand ceva shimbat pe fata mea. Sunt la fel... Nu imi dau seama daca este bine sau rau, daca ar fii preferat sa fiu altfel sau nu... stiu doar ca in fiecare din noi cautam o umbra de iluzie, o umbra de altfel. Razvratitii fara iluzii, hotii fara meserii, prichindeii cu zeci de jucarii, marea de incompetenti in ale gandirii logice nu ar intelege ce vreau sa spun. Nici macar o parte din sefii mei nemultumiti mereu de subalterni, sau fosti iubiti care mai intra sa gaseasca un post (nu mai cautati inutil, am sters orice amintire care mi-ar tulbura aparenta fericire sau stare de hibernare)...
Ne regasim pe strada in orice zgomot care ti-ar atrage aparent atentia. Atentia asupra unei glume proaste spuse de cel de la masa de langa, sau de miscarea unduitoare a unei tinere care incearca sa imite cu brio sau nu prea sex-simbolurile unei lumi hollywoodiene. Nu ma mai misca nimic, nu mai sunt atenta la nimic, nici macar la discursul lui Boc care este parca din ce in ce mai prezent in Ramnic, dar imi atrage atentia puzderia de garzi de pe langa... hmmm... Au multi muschi, si doar atat...
Am ajuns sa fiu indiferenta la o lume care m-ar putea rani, incerc doar sa gasesc o clipa de liniste si sa rup o clipa de fericire in persoanele care ma inconjoara, in prieteni, si chiar si in tine care incerci sa ma regasesti dupa ceva timp. Si ma gandesc, oare in ochii tai sunt la fel?...

P.S. Cineva tot a castigat poza sexi pe care am promis-o muzei care ma inspira pt urmatorul post! U! ;))

duminică, 5 iulie 2009

Pierdut speranta, gasitorului recompensa!

Nu mai vreau sa vorbesc despre mine... nici despre tristele momente pe care le-am petrecut pe holurile unui spital unde doctori incompetenti nu te baga in seama si te lasa sa moara... nici de moartea tragica a lui MJ, nici de suferinta unor oameni marcati de evenimente trecute.

Lumea e satula sa nu mai aiba bani in buzunari, sa plateasca credite si sa caute prin buzunare ultimele monezi. Pe terasele unor baruri din centrul orasului, fete cu fitze isi etaleaza nurii ca doar doar ceva mai cade in plasa. Dolce@Gabbana si Gucci inca nu au dat faliment. Pana si hackerii au iesit de la inchisoare dupa atatea luni de zile. Procesul nu s-a terminat, dar in fata acelorasi baruri, au aparut niste masinute noi noute care le ia ochii la fetite. Mult snobism in tot ce ne inconjoara. Valorile sunt pe cale de disparitie, iar ratiunea ca exista si o altfel de lume, nu superficiala, nu toanta, nu... atat de ilogica, inca mai este pe ici pe colo, in cate-o minte pierduta pe alte taramuri, atenta si la altceva, la nuante si la caractere.

Urmaresc cu atentie orice gest al celor din jur, asta ma face sa le fac o caracterizare cat de cat de aproape de adevar. Imi place ca, rar, mai reuseste ceva sau cineva sa imi atraga atentia cand descopar ca mai sunt si oameni ca mine. Neintelesi, dar ce? Lumea cum e?

Nu mai vreau sa cad prada tristetii, cu toate ca mai tot timpul a facut parte din mine. In cautare de valori descopar oameni noi. Descopar oameni mari cu dureri si mai mari. Marcati de bataile copilariei- copii la varste inaintate. Prietenele mele inca mai spera in feti-frumosi, de parca eleganta si finetea ar mai cuceri pe cineva. Si la sfarsitul dramei, lacrimi si furie ca sunt inselate, mintite si batjocorite de caractere infecte. Apoi se generalizeaza: Toti sunt la fel! de parca ei nu merg pe aceeasi deviza.

Ce mai caut eu atunci in aceasta lume pestrita de contradictii? Petruta, o prietena de-a mea care a murit de ceva timp si care de altfel isi prevazuse moartea, imi spunea ca oamenii ca noi fac ca lumea sa aiba un sens. Doar ca eu sensul azi nu il mai gasesc. Aceeasi prietena imi spunea ca iubirea este relativa daca nu stii sa o mentii. Doar ca moartea ei prematura nu mi-a adus si resturile... adica sfaturi despre ceea ce inseamna a mentine o flacara vie. A trebuit sa invat si a trebuit sa gresesc. Greseli fac si acum... doar ca eu mai mai si alta parere- daca nu esti ajutat, totul se duce dracului. Indiferent cat demult ai insista sa continui.
As prefera o dragoste sincera decat una murdara. As prefera sa iubesc si sa spun decat sa ascund de parca lumea asta m-ar acuza de ceea ce simt. As prefera sa fiu o fiinta ignoranta, sa lucrez la o taraba in piata decat sa fiu redactor sef la un ziar si sa ma injure angajatii, oamenii simpli, primarii si restul... caci ce mai conteaza!
As prefera sa fii mai atent la ceea ce vreau eu decat sa iti vezi doar propriile probleme! Atunci voi fii si eu altfel cu tine si vei simtii!

P.S. Pierdut speranta ca voi intalni un altfel de noi, gasitorului recompensa!

sâmbătă, 13 iunie 2009

Daca fericirea ar striga, ar auzi-o orisicine?...

Daca fericirea ar striga, ar auzi-o orisicine? Daca fericirea ar avea glas si ti s-ar adresa, cum i-ai recunoaste glasul... Ce inseamna sa fii fericit?...
Ca o ironie a sortii pe mine fericirea ma deprima, da. Dupa fiecare moment frumos suspin apoi si raman putin marcata. Vreau sa imi ramana undeva in suflet, in fata ochilor momentul in asa fel incat sa nu uit niciodata. Imi place sa fac oameni fericiti si daca mi-ar sta in putere as face pe toti cei din jurul meu...
O prietena intr-o zi ma intreba daca stiu ce vreau de la fericire. Nu am stiut ce sa-i raspund. Pentru ca am realizat ca m-am multumit cu momente. M-a mai intrebat daca stiu ce vreau de la mine si de la un el, indiferent care ar fii el. Si aici am ramas interzisa pentru ca am realizat ca nu stiu sau nu mai stiu ce inseamna un noi... cand cineva ma ia in brate devin crispata si ma intreb ce vrea de la mine, apoi ma inchid in carapacea mea...
E trist cand realizezi ca esti singur cand stii ca esti de fapt ca cei din jur, nu?

vineri, 5 iunie 2009

Scrisoare pentru un altfel de... Mihai*

Draga Mihai,



Nu te cunosc de foarte mult timp, poate nu te cunosc deloc... niste simple vorbe aruncate la telefon sau in discutii sporadice de fata cu alte persoane nu te ajuta deloc a patrunde in sufletul cuiva. Eu imi descopar zi de zi cate un defect sau o calitate, sau noi preocupari, dar recunosc ca ceab mai mare pasiune a mea este de a descoperi pe cei din jurul meu, cu speranta ca poate voi descoperi si ce fel de fiinta sunt eu.

Tu esti altfel prin inocenta ta, prin felul tau de a fi, privirea putin timida dar curioasa, demonstrand inteligenta, ascunzand multe... dar cel mai tare stii ce ma uimit si ce mi-a atras atentia asupra ta? Gesturile tale tandre. Nu fata de vreo iubita, ci fata de mama ta. O femeie puternica si sensibila, atenta la cei din jur si simpla prin felul de a fii. Nu as fii zis nici asta tinand cont de faptul ca este o "Mare Doamna", cunoscuta si arhicunoscuta... O sa ma intrebi ce naiba spun eu aici si am sa iti explic: Intr-o zi de sambata cand as fii dat orice sa nu ies din casa, sa lenevesc in fata televizorului si sa fac orice altceva, a trebuit ca de obicei sa ma sacrific si sa muncesc. Nu conta ca ploaia mocaneasca imi strica coafura, sau ca frigul imi intrase pana la oase, singurele persoane "atente" la suferinta mea au fost mama ta si tu, care m-ati primit oaspete in alta casa straina. Mi-ai pregatit cafeaua calda, nu m-ai lasat sa misc un deget. Ete na, feteloc ca mai sunt si altfel de barbati, nu intelege gresit, nu esti singurul care mi-a pregatit-o, dar unde vreau eu sa ajung este pe aproape. Te-am vazut privind-o pe mama ta in timp ce dormea, ai zambit si i-ai luat parul care ii acopea fata, managanind-o delicat pe cap de parca ar fii fost un copil. Recunosc ca am vazut cate ceva din lumea murdara, din lumea frumoasa, din lumea nebunilor, din lumea altfel, doar ca un singur gest m-a emotionat si mi-a ramas undeva... in suflet demonstrandu-mi ca totusi cutia Panndorei nu este un mit. Ca exista speranta ca mai sunt si altfel de persoane pe lumea asta, chiar daca rare, sau altfel, ca si tine... Mihai.
Sper sa nu te schimbi. Pentru ca am realizat ca pe langa sufletul sensibil pe care il ai, mai exista si rebeliune, independenta, ca iti place frumosul, ca nu iti plac oamenii care sufera, ca ai face orice sa schimbi ceva. Tu ai inceput psihologia, ai si terminat-o, in timp ce eu... am renunta intr-un gest prostesc ca nu ma regasesc. Iti cauti inca destinul se pare sau calea pe care eu am urmat-o tarziu sau poate niciodata. Ai iubit, ai fost iubit si poate esti, sau iubesti. Dar stii ce este cel mai greu? Sa realizezi ca uneori persoanele care te surprind nu sunt cele din jurul tau... sunt cele de departe...
Ti-am promis ca iti scriu o scrisoare si eu intotdeauna ma tin de promisiune... este greu sa scrii. mereu am fost de conceptia ca orice gest public este un gest de curaj. Eu aici nu mai sunt nici ziarista, nici nu voi fii scenarist sau regizor. Sunt o simpla persoana care isi deschide sufletul cum de altfel am mai si recunoscut aici, pe Blog, in fata unor persoane care ma cunosc mai putin... Stii de ce? Mi-e teama ca devin vulnerabila in fata celor din jurul meu, celor apropiati, in fata celor care ma cunosc mai putin asa, si mai mult rece, realista... Aici pot sa fiu orice, pot sa ma joc cu un glob de cristal, pot sa sufar fara sa ma ascund, pot sa iubesc, pot sa sper, pot sa cunosc.
Unele prietenii tin o viata, altele se termina la fel de repede cum incep. Unele prietenii te dezamgesc, altele se transforma in iubire sau in stima. Este alegerea fiecaruia dintre noi sa aleaga. Eu aleg ca tu sa nu te schimbi, sa fii la fel de frumos, de sincer, de tandru, de... altfel precum esti. Si sa-ti alegi corect destinul! Eu o sa fiu langa tine...

luni, 1 iunie 2009

Fuga de iubire

Cred in legea firii. Cunosti, speri, te indragostesti. Am cunoscut oameni care au fugit de iubire toata viata, si din aceasta cauza nu au cunoscut-o niciodata... numai de teama de a nu suferi. de a nu fii dezamagiti. de parca atunci cand te-ai cunoscut, dumnezeu ti-a spus ca vei fii pregatit vreodata pentru asta. Eu de fiecare data cand spun ca am stat la manastire vreo trei luni de zile, pentru a ma calugari, prima intrebare care urmeaza este: " De ce? Sufereai din dragoste?". Erau chiar socati de raspunsul meu: "Nu, nu imi gaseam locul, nu imi gaseam calea... !" (Vezi Pe urmele lui Noica). Dezamagirea mea, unica de altfel la vremea respectiva era ca visul meu nu avea aripi, daca le avusese pentru putin timp, se fransesera pe parcurs...
Am in jurul meu cateva prietene care sufera din dragoste. Cand le spun ca totul este relativ, ca va trece, ma cred nebuna! le vad privirea socata, de parca ar spune: "ce stie asta!", dar nu ma impresioneaza! Cunosc atat de bine acest sentiment. si mai stiu ca iubesc fiecare primavara si toamna, fiecare noua intalnire si despartire, caci daca stii sa iei frumosul din fiecare, si sa INTELEGI, atunci poti realiza multe. Am trecut prin depresii din care cu greu mi-am revenit, (ultima aproape m-a distrus, am iubit o juma de an, si am suferit un... an), ma intreb daca ... mi-am revenit!
De cateva zile insa, ma lovesc de un alt sentiment si de o alta problema: Nu stiu cum sa mai iubesc, cum sa ma las prada sentimentelor caci intervine teama aia care nu ma lasa in pace, si daca si acum voi suferi!? Partea frumoasa o recunosc, si ma bucur de fiecare moment, si totusi... daca nu mai stiu sa iubesc!? Exista o carte care iti explica pasii? ce usor este sa vezi in afara, cand te vindeci dupa suferinte intense... Cand te maturizezi peste noapte, cand te bucuri de fiecare capsuna a primaverii pe care o imparti, de fiecare clipa de mangaiere, de fiecare gest tandru... nici lor nu mai stiu cum sa le raspund... poate ma invatati voi...Clipe de uitare, clipe pline de amintiri altfel...

luni, 25 mai 2009

Nu alegi a fii Om, te nasti!

E greu sa fii om. te nasti om, nu este ca alegi sa fii... incerci prin orice mijloace sa nu iti faci de ras rasa... ca daca ar fii fost sa poti alege, hmmm... cate animale am avea in jur, si in ce tigroaica m-as fii transformat... Suflete pipernicite, suflete patate de iluzii si deziluzii- asa sunt oamenii, caci trebuie sa recunoastem, doar ne-am nascut oameni... Ca stim noi, e bine, mai greu e sa dovedesti. Avem, parol, atatea figuri ca ma intreb... oare ce e mai important in lumea asta sa dovedesti ca poti fii altfel, sau ca poti fii om? bunatatea este o calitate a oamenilor rari. Este usor sa o afisezi, cateodata, cel mai greu e sa o simti... deci esti Om. Si atat!

joi, 21 mai 2009

Ei sunt altfel. Si noi stim!









Fotografii de pe teren. Oameni altfel si o lume a treia intr-un sat european, unde copiii mananca iar mama sta sa cada de foame... Greu, dar adevarat!

miercuri, 6 mai 2009

Sunt tot aici!

Nu am uitat ca am un blog, in ciuda unora si spre satisfactia altora... Nu am uitat nici ca exista altceva pe lumea asta, o lume aidoma gandurilor mele, creata de mine si daruita celor din jur... Am fost poate absorbita cu totul de primavara viselor. O primavara altfel, de care ai parte rar, dar isi pune amprenta asupra inimii tale. E greu si sa scrii doar cand vor cei din jurul tau, si e greu sa nu scri cand stii ca cei din jur asteapta sa le transmiti ceva. Caci Blogul ce este, nu un tunel al mesajelor?! Le transmiti si cei din jurul tau le percep, sau nu, depinde... fiecare cum poate, cum doreste... Scriu pentru mine, nu pentru ceilalti... cineva aseara imi spunea ca e mai usor sa asterni gandurile chiar si pe ecranul unui laptop, asa ca mine, decat sa vorbesti unui prieten... Si am realizat ca de fapt nici cele mai apropiate prietene ale mele nu au habar de existenta acestui blog... Poate de teama ca nu ar intelege. Ca nu m-ar intelege. Prietenilor mei noi mi-am deschis sufletul. Am vrut sa ma cunoasca asa cum sunt. Punct. Dar intr-o lume a interesului si a figurilor pe care le intalnesti la orice colt de strada, pe cine ar interesa niste simple ganduri?!

As vrea sa scriu despre absenta mea si de ceea ce am facut in ea. Dar e greu sa scrii despre o lume in care traiesc nebuni, despre vietile unor oameni care au trait mult si greu, dar simpli, despre prietenii care s-au dovedit false... Despre faptul ca am mai pus un trandafir la buchetul vietii. Am fost fericita pentru ca am simtit ca sunt mai matura, mai trista, pentru ca am realizat ca imi neg varsta, chiar si asa... ca inca mai vreau sa copilaresc. E rau? E bine? Ce conteaza! Mi-e si mai greu sa scriu despre persoane care mi-au intrat in viata, care mi-au deschis usa inimii, o usa grea, care nu accepta pe oricine... rand pe rand simt ca as putea sa va vorbesc despre tot si toate... doar luati-ma incet si aveti rabdare. Nu am disparut, doar m-am ascuns...

luni, 23 martie 2009

Minciuna distruge prietenia!


Cateodata este bine sa ai prieteni si sa ii pretuiesti. Altadata e bine sa fii singur, caci prietenii iti dovedesc a fii nste piedici in calea uitarii, mereu amintindu-ti de greselile pe care le faci la infinit... Am inceput sa scriu cu gandul la un prieten... mai mult decat un prieten, caci pentru ceva timp a facut parte din realitatea vietii mele intrand aproape fortat, si obligandu-ma sa il accept. A fost o parte din mine si o parte din realitatea mea, acceptandu-i realitatea la randu-mi. Acum pot spune ca aceasta realitate a murit caci ce nu suport eu in aceasta obsesiva realitate este minciuna. Iar minciunile nu dor, nu striga, nu te fac sa plangi. Minciunile lovesc din plin uneori lasandu-te fara reacrii. Exact asa m-au lasaat si pe mine intr-o dimineata de duminica cand am aflat ca acel prieten nu era asa cum mi-as fii dorit pt oricine sa fie... Sincer si simplu ca o zi de primavara (spun primavara pt ca imi plac asa demult! le ador! te imbata cu mirosul frumos de poezie si de parfum)! Mai am prieteni, dar sufletul meu moare dupa fiecare pierdere! Ii accept greu, ii descopar si mai greu, ii accept fara limita, si le dau sufletul! Nu este de ajuns, spuneti-mi voi?! NU are rost sa scriu cum m-a mintit, d ce a facut-o! Nu asta este important... dar ca sa cazi tu in picioare nu calci peste cadavre, nu? ce nu iert eu in lumea asta este prostia! Asa ca dragii mei, mi-a murit un prieten! A mintit pana a cazut in propria lui greseala... pacat! Caci eu ii dadusem sufletul! tarziu, dar il recuperez pe parcurs in cuvintele prietenilor ramasi! Stiu ca nu se poate inlocui, dar mai stiu ca pentru a redescoperi frumusetea unui melodii trebuie sa o asculti la infinit pentru a o intelege... pentru a o redescoperi! Asa voi face si eu! voi cauta in jurul meu, pana imi voi inlocui faramele de suflet sparte de caldaram de un prieten odata drag mie...

marți, 10 martie 2009

Despre ignoranta barbatilor...

Initial il pusesem pe amicul meu Sergiu sa vorbeasca despre ignoranta barbatilor in viziunea unui barbat. Dar am realizat ca este greu sa o descrie atata timp cat si el este un barbat (ca sa nu zic ignorant :-D). Apoi m-am intrebat dac subiectul merita discutat si care ar fi definitia filozofilor despre asa ceva. Nu ma pun in locul lor. I-am tot citit si rascitit si m-am ales doar cu o nebuloasa in loc de viata normala. Intrebari la care nu gasesc raspunsul si multa... foarte multa visare, caci de normalitate nu mai poate fii vorba. Asa am ajuns la o varsta in care ani de zile m-am afundat in lumea asta de care tot vorbeam, apoi tarziu, f tarziu, am inceput sa cunosc barbatii. Ei, sublimi prin mierosenie, atat de bravi prin purtarea ireprosabila, mereu in cautarea noului, chiar daca acesta li se poate oferi chiar de persoana de langa... Atat de parsivi prin a-si atinge scopul si prin lasitatea de care dau dovada! Cum ii poti descrie? niste ignoranti prin felul lor de a nu spune ce gandesc cand trebuie, cand sunt atat de egoisti! Isi plang de mila, de parca ar fii unicele persoane din lume care au suflet... ei, sublimii, uita ca viata poate fii frumoasa cand iubesti si daruiesti iubire, cand nu minti ca sa nu fii mintit, niste magari oportuni...
Ei da, dragul meu Sergiu, am sa fac praf barbatii nu pt ca am suferit, nici pt ca sufar, ci pt ca sunt atat de ignoranti ca ne cred niste fiinte credule care nu gandesc, care nu realizeaza cat sunt de parsivi si de lasi! A visa ca il gasesti pe fat-frumos intr-un barbat normal, care citeste Kant, nu poate fii decat un vin amarastean... pt cateva momente pana si eu am cazut prada acestor iluzii, doar ca realitatea m-a adus repede cu picioarele pe pamant! Ignoranta ca nu simt minciuna, asta e imi demonstreaza ca au in sange acest fenomen!

sâmbătă, 21 februarie 2009

Viva la felicita!


Sunt suparata pe tine. Dar si mai suparata pe mine. Sunt suparata pe gandurile care nu imi dau pace si pe faptul ca vreau sa nu mai faci parte din ele. Sunt fericita insa ca nu te iubesc. Pentru ca daca te-as fii iubit, acum te-as ura pentru ca nu ai fost sincer. Pentru ca nu esti sincer nu cu mine, ci cu cei din jurul tau. Sunt fericita ca am posibilitatea de a cunoaste dragostea oricand si ca tu nu esti ceea ce caut pentru ca asa realizez ca m-ai fi facut sa sufar.



Sunt suparata pe tine pentru ca sunt genul de om care spune ceea ce gandeste si ca am pretentia ca cei din jurul meu sa fie la fel ca mine: sinceri, asa cum tu nu esti nu vei fii in viata ta. Te-as fii putut iubi, stii? dar cum sa o fac daca tu fugi continuu dupa alte vise! Ma faci sa sper apoi dispari ca un fulg de zapada care se topeste la prima atingere. A visa uneori iti face bine. Este ca si cum ai atinge matase fina si te invaluie la fel ca ea.



Sunt fericita ca inca mai rad cand cineva ma face sa rad. Si eu inca mai pot face pe cineva sa rada! :) deci supararea pe tine nu mai valoreaza nimic... Caci lumina este oricand in viata mea, daca stiu sa mi-o regasesc...

marți, 17 februarie 2009

Cum e sa furi de la cineva si sa te alegi cu... prostia!

Am furat o gogoasa. Era in camera sorei mele, intr-o farfurie pe scaunelul pe care il foloseste pe post de masuta, uneori chiar si pentru laptopul meu... De ce va spun asta? nu ca m-as simti vinovata. Ci pentru ca apoi cu nerusinare i-am spus ca de fapt nu am mancat-o eu... Ci Adi, prietenul ei. Doar ca am exclus din vedere altceva. Adi este plecat de cateva luni din tara. La dracu! Apoi a inceput tornada! Doar pt o amarata de gogoasa...
Altadata, un prieten de al meu, hi, hi, ca stiu ca imi urmaresti blogul asa ca nu ma injura, mi-a marturisit, intr-o seara de club cu masti si costume haioase, ca toate lumea vrea printese si zane. Na, ca el o vrea pe Baba Cloanta. Apoi, cu satisfactie, m-am gandit la o parodie a Cenusaresei, in varianta romaneasca. Doar ca in rolul principal il vedeam pe Catalin Fumuru, colegul meu de teatru pe care il vad mai des la tv prezentand meteo decat vorbim la telefon. Cu el jucam niste scene frumoase si nu de putine ori era printul... asa ca mori de ciuda Cataline, ca in seara acea m-am gandit la Dumitru in rolul principal pupand-o pe Baba Cloanta! uite asa a furat Dumitru rolul lui Fumuru dintr-un posibil viitor film al meu la regie... Problema se pune insa cine o va juca pe Baba Cloanta? Dumitru ma repartizase deja in rolul asta demult... Doar ca azi i-am dat vestea cea mare: nu am gasit costum! Am cautat! deh, poate altcineva va avea noroc si va gasi costumul potrivit!
Care ar fii concluzia din toata debandada asta de insiruire de cuvinte de asta seara? Ca toata lumea fura de la toata lumea, nu de putine ori idei, alteori lucruri sau sentimente...
Dar de cele mai multe ori, se fura prostia! Ei da, ai auzit bine! Pai ia uite-te putin matale la show-ul lui Badea din fiecare seara ca el iti da cele mai bune exemple... Mda, dracu stie ce am vrut sa zic aici, intelegeti si voi ce vreti...;)

luni, 9 februarie 2009

Vise pierdute si vise regasite


Cand eram mica visam sa devin pianista... ce vis credul! Cum as fii putut sa le spun alor mei sa imi plateasca lectiile de pian? Cand insasi visele lor disparusera in momentul in care turnasera doi plozi... Apoi m-am reorientat si am devenit o mica balerina. De doua ori pe saptamana ma duceam la Palatul Copiilor, imi puneam in picioare opincutele si saream ca un titirez alaturi de alti copii incercand sa descoper tainele dansului. Am continuat cu lectiile aproape doi ani. Doar ca soarta iar nu a fost potrivnica visului meu. Orice vis s-a dus dracului in momentul in care am inceput sa stau cu saptamanile care pareau luni prin spitale. Cu injectii ale caror urmari erau dureri care faceau parte din viata mea. O copilarie in care pomii infloreau privindu-i de la etajul 5 al spitalului facandu-mi in ciuda parca. Lacrimile nu mai contau. Pana si florile primaverii se ofileau si cadeau din marul inflorit. Iar eu continuam sa le privesc tot de la inaltime... Dar am parasit scena in glorie! In sunetele pianului, in fata a zeci de copii, am dansat ca o nebuna aratandu-le ca am talent. Am cazut lata in aplauze, dar eu m-am simtit invingatoare...

Cativa ani am amortit iar visele parca murisera cand am inceput iar sadeschid ochii. Si am inceput cursurile Scolii de Arta, sectia actorie. Au urmat ani grei in care am muncit mult. Spectacole pe scene in care am inghetat de frig incalzindu-ma doar cu votca si tigari, nopti in care am tremurat de emotii, turnee la care am luat premii. Talent si pasiune era, doar ca pentru a invinge trebuie sa faci si compromisuri. Eu am refuzat si am renuntat la tot.

Acum fac un compromis cu mine. Nu mai vreau sa renunt la vise. Chiar daca realizez ca sunt singura. Ca am visat in ultimul timp ca faci parte din viata mea (da, realizez ca ma mint atata timp cat tie nu iti pasa)... De aceea de anul asta voi visa ca imi voi indeplini visele! Ca voi iubi si voi fii iubita, ca voi da o sansa unui vis al meu, (sic, ca nu iti spun din cauza superstitiei pe care o am) ca eu nu voi mai atinge un buton al telefonului pentru a-ti da un mesaj sau un apel, ca imi voi schimba viata... si ca pomii vor inflori in fata mea, nu ii voi privi de la inaltime... Si voi simti la fel, chiar daca voi fii singura de Ziua Indragostitilor! Ce prostie, nu? Dar tot deprimanta este sarbatoarea asta luata de la americani! Toata lumea care se iubeste simte nevoia sa isi strige iubirea, ei da! E deprimanta ziua asta pentru cei singuri!

P.S. In piata o batrana vindea ghiocei si am cumparat jumate din ei, fara sa imi pese ca poate raman fara bani! Tu nu ai intelege asta probabil, dar este ca si cum mi-as fii cumparat primavara doar pentru mine! Asta am simtit si asta seara cand m-am intors de la Mozart... E perfect pentru a-l asculta in asteptarea primăverii!

joi, 5 februarie 2009

Incercarea de a ma intelege


Ei da... am iesit la o tigara in fata casei. Sunt singura si o adiere de vant imi mangaie fata. Imi place chiar daca imi simt fata putin piscata de adiere. Nu pot sa dorm, nu pot sa scriu, nu pot sa fac nimic. Nu am stare. ganduri multe de parca m-as simti vinovata ma macina. Asa cum stau cu privirea la cer parca uit tot. Chiar si existenta mea. Dar nu uit de tine... Sa incep sa visez cu ochii deschisi, sa alerg ca nebuna prin ploaie ( de parca ar fii prima data!?) sunt niste stari de care mi-e dor... dar cel mai tare mi-e dor de tine. Cand ma saruti ma privesti de fiecare data. Eu ma intimidez, nu stiu cum sa reactionez, si inchid orice fereastra de parca tu mi-ai invada orice colt al interiorului meu... cateodata gandesti ca un copil, altadata ma surprinzi prin maturitatea gandurilor tale... alergi ca o naluca, dispari la fel si apari la fel... Eu am nelamuriri, am vise neterminate cu tine. Atingeri la care visez!...


"-Iar incepi sa visezi cu ochii deschisi!, mi-arunca batranul de pe scaunul care se clatina! De ar cadea, ranjesc eu! uff, nu cade! Ma enerveaza chiar! Incepe sa ma dadaceasca de parca le-ar stii pe toate. stiu ca le stie pe toate, dar totusi! -Speranta stie ca trebuie sa isi faca debutul", imi zambi ironic in continuare si inchise ochii batrani.


Ei da, e greu sa scrii despre ceva concret si in acelasi timp sa speri la raspunsuri. Ele vin cateodata tarziu, altadata in momentul prielnic. Eu acum nu scriu pt raspunsuri. Te caut pe tine printre randuri pentru ca abia ai plecat si mi-au ramas buzele tale lipite pe buzele mele... Te vreau si cateodata te urasc cand nu imi dai semn de viata.

"- Iti multumesc pentru neincredrea pe care mi-o porti!" mi-ai aruncat de la marginea marii. Te-am simtit atunci nervos... Si atunci mi-a fost teama ca poate te pierd.

"-Trezeste-te batrane!", iar batranul nu raspunde... Asa sunt si tacerile tale cateodata grele si reci! Ca batranul care se leagana in scaunul subred. Doar ca atunci cand te-am cunoscut pe tine, in jurul meu erau flori nevazute si miros puternic de parfum... Caldura era din noi pentru noi... iar buzele noastre se sorbeau de parca nu se saturau de dulceata lor...Si daca nu ai inteles nimic din ce am scris, sunt linistita! Nu tre sa citesti printre randuri, inseamna ca nu m-ai inteles pe mine asa cum sunt: La fel ca marea pe care ai vazut-o la ceas tarziu de seara. (Ce frumoasa e noaptea, nu? mai ales daca se oglindeste luna in apele ei!) cand linistita si calma, cand alergica si innebunita de nestare!

Intru in casa, frigul imi inteapa fata...

miercuri, 28 ianuarie 2009

Ghiocei in metrou si dezamagire in ce ma inconjoara


Ei da... azi am vazut ghiocei. Ii avea o femeie grabita in metroul de la Unirii. Ii tinea stransi in mana de parca le taiase rasuflarea. Batrana ii vindea pentru niste banuti sa isi ia o paine. Erau albi frumosi si gingasi ca sufletul unei femei. Si apoi m-am gandit ca si ei au suflet. Acum au simtit nevoia sa iasa la suprafata, sa caute aer. Ca deznadejdea sufletului meu. A fii dezamagit nu este o virtute. A-ti purta dezamagirea si a ti-o recunoaste este o arta. Am ochii tristi de cand ma stiu. Nu mai stiu ce inseamna sa nu te dezamageasca un prieten bun, o cunostiinta, un coleg sau un sef. Urasc umorul negru, iubesc ghioceii. Ei da, iar nu ai sa intelegi nimic din ceea ce scriu! Important este ca inteleg eu...

Reusesc rar sa regasesc speranta in ceea ce ma inconjoara. In lucruri, in fiinte, in efemer. Cand insa o recunosc, devin agitata. E ca si cum ai deschide Cutia Pandorei, dar nu esti convins ca in cutie e chiar Speranta, ca in urma ei nu urmeaza Tragedia. Mda, si aici exagerez, imi vei spune. Ca intotdeauna pesimista! Ei si ce! in pesimism si in dezamagire imi regasesc visele pierdute si mania de a-mi deschide sufletul pe laptopul din fata mea!

Intr-o lume ultramoderna, cu masinarii complicate este greu sa intinzi mana si sa culegi niste ghiocei. Chiar daca primavara nu este inca, ar trebui sa ii culegem mereu. problema e ca nu stim cum! Femei merg multe cu metroul, nu majoritatea au ghiocei in mana. Recunosc ca nu tot ce ma inconjoara m-a dezamagit. Ma bucur de fiecare atingere a ta, de fiecare mangaiere, de fiecare clipa de iubire care ma inc0njoara. Plang insa cand si tu nu nu te poti abtine si nu imi aduci ghioceii gingasi sa ma bucur de frumusetea lor. Ce ciudat este! Acum trei ani am vazut cei mai frumosi ghiocei intr-o vaza superba. Cresteau multi si frumosi la un loc! Nu eram in Romania, eram in Italia, tara suflletului meu. I-am vazut in casa celui care mi-a daruit cei mai multi ghiocei. Dupa un timp destul de indelungat, m-am bucurat de gingasia lor. I-am sarutat, i-am atins si de atunci ii visez mereu...

joi, 22 ianuarie 2009

Intre Urme trecute si prezente


Sunt nopti intregi de cand stelele nu mai stralucesc ca altadata. Nu se mai aud nici pasarile noptii care-si azvarla tipetele. Eu nu mai privesc pe geam asteptand. De mult timp nu s-au mai nascut genii... In sunet de Brahms ce-mi invadeaza simturile lucrez cu disperare la pagini in care totul se intrepatrunde. Realitatea mea de azi este alta. Totul e o insiruire de evenimente care parca intrevad sfarsitul lumii. Nici visele nu mai sunt ce au fost...


Nu, nu sunt nebuna. Ma lupt cu o lume plina de vicii, eu insumi fiind o viciata.


... Totul a inceput intr-o noapte plina de stele. Si Luna era la locul ei... Am zarit un copil dandu-se intr-un leagan. Acolo sus. Radea si zambea si imi spunea cuvinte fara inteles. Iar tu imi atingeai mana si imi zambeai. Fascinata de zambetul tau, eram parca incremenita. Cat de delicat m-ai atins! Imi era dor sa simt ce am simtit atunci... si am ramas mereu cu dorinta de a simti! Mi-a intrat la suflet in ciuda faptului ca nu am mai avut-o dupa... A pacatui este uman, a dori este un pacat?! Ai disparut in umbrele noptii odata cu intunecimea. Sufletul meu te doreste, dar ce nu stii tu este ca am lasat urme... (nu, nu sunt nebuna, repet! Am visat pentru cateva secunde cu ochii deschisi la un trecut frumos! Atata tot... Si vreau frumosul in viata mea si acum...)

miercuri, 14 ianuarie 2009

Clipe in asteptarea ta...


Am adunat fiecare clipa de cand nu ne-am vazut. Si le-am pus intr-un pahar de cristal. Si am adunat fiecare moment pe care le-am petrecut impreuna si le-am pus intr-un sac al amintirilor frumoase. Il car cu mine peste tot, iar din cand in cand scot cate un moment care imi reaminteste de tine... Se mai intampla din cand in cand sa imi dai cate un semn sa nu te uit. Si multe zambete! Cat de frumos zambesti! Mi te imaginez in fata mea si singura dorinta este sa nu ma trezesc... imi place visul asta si vreau sa dureze mult...



M-am intrebat daca stii sa iubesti si ce forma ar lua iubirea ta. Ar fii un dram de nebunie in care m-as avanta cu tine ca intr-un dans feeric... Ar fii o floare nemuritoare, sau un fluture care alearga pe un camp plin de culori...



Mi te imaginez aplecandu-te asupra mea si privindu-ma cand dorm, simtindu-ti mangaierea tandra, sarutandu-ma senzual. Iti simt rasuflarea de parca ai fii langa mine, acum, si imi doresc din ce e in ce mai mult, sa te apari... Imi doresc sa te privesc si sa nu ma mai satur de sarutarile tale, sa iti simt emotiile, sa imi bata inima cand imi vorbesti...


Clipele par lungi si nesfarsite. Nu le mai numar, nu le mai bag in seama. Ele vin si trec, doar ca asteptarea le da greutate. Le da si valoare. Efemere sau nu, clipele isi cauta sensul... si de cele mai multe ori si-l gasesc. Clipele mele sunt altfel, devin in asteptarea ta fluturi colorati care zboara si poposesc in timp. Eu continui a le aduna una cate una si a le pune in pahar.


Am adunat fiecare geana care mi-a cazut pe obraz intr-o batista si mi-am pus dorinte. Pentru fiecare aceiasi... sa te intorci la fel! Si acum astept sa iti observ privirea si sa te simt acelasi. In cazul in care nu ai mai fii tu, oare ce as face cu clipele adunate in paharul de cristal, cu genele adunate in batista, cu sentimentele stranse in piept?... Cu dorintele in care esti neincetat tu, cel asteptat?...

joi, 8 ianuarie 2009

Intalnire cu Dumnezeirea


Sub trei pogoane de cer

Intre Dealurile Cacovei, acolo unde odata cu venirea iernii doar ursii mai misuna in voie, iar nametii de zapada acopera totul intr-o tacere absoluta si grea, douazeci de maicute traiesc stinghere, simtind "dulceata suferintei" dupa voia lui Dumnezeu.
Drum abrupt de padure, in care doar animalele salbatice isi mai fac simtita prezenta prin urmele pe care le lasa prin zapada. Locurile par desprinse dintr-un basm, iar linistea adanca a imprejurimilor este bulversata doar de murmurul paraului Jgheaburi, un fir de apa limpede si cristalin. Izvorul, care porneste parca din inima acelor dealuri, are apa sulfuroasa, iar oamenii spun ca este binefacator. O maicuta tanara ne intampina, iar limba parca ii este de plumb. Nu vrea cu nici un chip sa-si dezvaluie identitatea:
"Aici suntem toti la fel sub cerul lui Dumnezeu! Avem toti acelasi nume..." Mi-e teama si sa mai pun intrebari...Raspunsurile sunt profunde!


"Biserica nu este un muzeu, ci un loc unde vii sa te vindeci sufleteste, un loc care are tainele lui. Oamenii de aici nu sunt amatori de publicitate. Viata monahala trebuie vazuta si cunoscuta doar de Dumnezeu. Manastirea nu-i pasta de dinti sa faci reclama la televizor. Te uiti la sfinti si incerci sa faci ca ei. Aici la Jgheaburi nimeni nu are identitate. Nu mai avem contact cu lumea, dar vedem pe cei care vin aici si ii simtim. Este trist ca omul epocii noastre este axat pe bani si pe confort. Nu simte dulceata suferintei si a lucrului facut cu truda", spune maicuta, care ma face sa ma simt o pacatoasa fata de universul in care am patruns.
Istoricul Manastirii Jgheaburi vine dintr-un timp foarte indepartat. In 1310 aici a fost construita prima bolnita sau primul spital, care functiona pe langa lacasul de cult. Apoi, pana in 1582 a fost schit de calugari... Dupa 1989 multe tinere s-au indreptat catre viata monahala, in prezent la Jgheaburi fiind 20 de maicute. Traiul zilnic nu este usor. Slujbele se fac de trei ori pe zi, dimineata este liturghia, apoi dupa-amiaza este o alta slujba, iar la miezul noptii se face slujba de noapte. In tot acest timp trebuie rezolvate toate treburile gospodaresti.


"Pana acum ne foloseam de magarusi, dar de cand ne-am luat masina este mai usor. Nu este deloc usor sa traiesti la Jgheaburi, dar munca are alte valente. Te gandesti ca faci pentru Hristos, nu pentru tine!", spune o alta maicuta.
Calugaritele de aici nu sunt nici ele ocolite de boala sau de alte necazuri. isi oblojesc ranile cu leacuri naturiste, cu ceaiuri sau fac doar... psihoterapie.
"Avem aici trei pogoane de cer, de care suntem foarte multumite. Iarna aici coboara salbaticiunile padurii. A venit ursul sa ne ia un porc si latrau si cainii, iar noi incercam sa-l alungam facand zgomot!", ne impartaseste zambind maicuta Atanasia, fosta stareta a manastirii.
Maicutele de la Jgheaburi nu mananca niciodata carne si tin posturile cu sfintenie. Pentru a le alunga singuratatea, patru caini si sapte pisici traiesc pe langa lacasul sfant. Vietuitoarele si ele sunt... vegetariene.
Pentru ca este iarna, Jgheaburile sunt izolate de lume. Construiesc un cuptor de paine.

"Mai greu este sa construiesti in sufletul cuiva, decat acareturile de care ai nevoie. Cei care vin aici vor trebui sa aiba multa rabdare si sa vina ca niste pelerini care vor sa se apropie de Dumnezeu. Iernile sunt albe si friguroase. Dar aici e greu sa mai fii visator!".
Intr-una din chiliile manastirii doua maicute stau la taclale. Si-au petrecut viata, din frageda pruncie, in lacasuri de cult. La anii pe care ii au, mai tes covoare la razboi. Deseori nu se pot abtine, in coltul de rai ales sa le fie viata, compun versuri si canta cu o voce serafica. Sunt trecute de mult de anii tineretii... care au ramas niste amintiri pe care le deapana la ceas de seara...


Am lasat in urma lacasul sfant, iar de undeva din spatele dealurilor Cacovei, rasarise un ciob de luna. De departe auzeam corul maicutelor ce intrasera in slujba si sopotul paraului care curgea lin. Aici, la Jgheaburi o maicuta fara identitate m-a facut sa ma simt asa cum sunt: o pacatoasa! Si sa inteleg ca a avea o identitate, in fata lui Dumnezeu nu valoreaza nimic...

miercuri, 7 ianuarie 2009

Filozofie la ceas de seara despre Om


Cel mai greu lucru pe care trebuie sa-l accepti este clipa constienta ca te maturizezi...ca nu mai poti fii copil. Ca totul devine rutina. De atunci devine ingrozitoare viata ta. Ai impresia mereu ca joci un dublu rol. Dar cea mai interesanta clipa este cea in care realizezi ca adevarul este altul. Ca cel de alaturi este asemeni tie. Sufera la fel ca tine. Ca are lacrimi. Ca are un suflet. Ma-ntreb cati au constiinta. Ma-ntreb cati au simtit, cati s-au pus in locul celorlalti...


Ganditi-va la acel om care este constient ca nu dispune de libertatea absoluta dintr-un singur motiv: ca nu cunoaste limitele acestui cuvant. Ca incearca sa treaca acele limite ale societatii in care traieste nu doar pentru cunoastere, ci si pentru acea senzatie de atotstapanire, de liniste si libertate. Omul nu incearca decat sa isi demonstreze ca-i propriul lui stapan. E ca o fiara. Mereu in alerta de teama vicisitudinilor din juru-i, mereu exuberant pentru a oferi bucuria privelistii incantatoare ce ti-o ofera in maretia-i, cu tainele pe care sa le incerci sa le descoperi, si dispar in momentul in care le luminezi. Misterul ce-l degaja aceasta "fiara" intensifica sentimentul de atractie. Omul este un fatal, sau chiar daca nu este, se considera un fatal. Atunci va starni mila celor din jur si chiar a lui. Se va considera singurul care are prioritati, singurul nefericit si fara destin. Nu va scapa de obsesie decat in momentul in care va intalni un alt mare ce se considera fatal.


Cel care nu are destin, nu cunoaste surpriza in timp, pentru ca ori se asteapta la ea, ori ia lucrurile prea in tragic, sau le ridiculizeaza la maxim. Intr-un Tot- vulgar si sublim. Vulgar prin intrebarile pe care nu si le pune. Vulgar prin stilul de a-si face probleme cand nu este cazul. Vulgar prin procedeul pe care il folosesc pentru a-si atinge scopul. In acel moment intervine sublimul. Sublimul de a se simti vulgar, nemaiavand ce sa-si doreasca , decat din ce in ce mai mult. V-ati intrebat vreodata ce este el in realitate? Interesul de a-l descoperi a dus in lumea contemporana la un fenomen destul de interesant. La simplificarea raporturilor dintre existenta concreta si individualitate. Omul se separa de lume din dorinta de a fi o valoare, dar acest proces de separare nu face altceva decat sa fie un moment in procesul de recastigare a existentei.


A intelege aceasta antropologie filozofica numita "om", este ca si cum ai cauta limitele universului. Nu le-ai descoperi niciodata dintr-un singur motiv. Universul constituie acele particule intr-o forma desavarsita, armonia, ordinea haosului impecabil. In momentul in care ai patrunde in aceasta simetrie perfecta totul ar fii vid. Lumea nu este caracterizata de echilibru, regularitate si ordine, ci dimpotriva...


Fii om, fii bun! Nu este greu sa fii om, este mai greu sa constientizezi ca trebuie sa fii om. Un zambet pentru oameni, un zambet pentru destinele lor...

marți, 6 ianuarie 2009

Magia unei clipe de vraja - continuare


Pentru vrajitorul meu...






Fulgi de nea peste un oras obscur. Primii... E ca sicum as iubi pentru prima data, ca si cum m-as deschide pentru prima data... Este un fulg care se topeste la atingere, daca incerci sa il prinzi. La fel ca si sufletul daca ii gasesti cheia pentru a-l deschide. Un zbor nebun in care te avanti. Fulgi de nea intarziati intr-o luna a iernii... Valtoare de nebunie in care as dori sa fiu cu tine... Te caut in dansul nebun dar nu te gasesc, vrajitorule... Este nebunia pe care mi-o doresc...
Ninge peste sufletele noastre, ninge pentru a ma ninge... Alb si pur!
Glasuri de copii care striga de bucurie. Ii aud tipetele, iar eu ma invart ca o nebuna intr-o "ploaie" de fulgi! Ninge superb, iubitule! Ninge superb ca zambetul tau!
"-Uff, iar am probleme cu masina!" Utopia clipei de magie s-a dus! Realitatea a luat locul iluziei!
"- Daca nu ti-ai luat cauciucuri de iarna, si eu ti-am spus!", aud glasurile vecinilor mei care se ciondanesc. Se strica magia. Bulgarii de zapada pornesc ca intr-un razboi nebun! Da, a inceput joaca fulgilor de nea! Sunt stransi intr-un pumn, te lovesc si dor! Fascinatie a iernii care ninge!
"-Ca sa merg la tara tre sa pun lanturi!!..."

Se strica momentul feeric. Dansul nebun al fulgilor de nea continua. Problemele cotidiene ale umanilor se schimba pe fiecare clipa a existentei lor, doar magia fulgilor de nea ramane aceiasi: neinteleasa! Ninge cu tine, peste mine. ninge sa imi dea zambet de iubire peste fata mea. Iti simt mangaierea si nu vreau sa te opresti! Vraja unei clipe de magie in cerul infinit din care cad albii. Se prind in parul tau si eu tii scutur. Se prind de genele tale si imi place cum genele tale si-i scutura! Se prind de noi si imi place cum ne iubim! Un strop de iarna bate pe strada mea!

Esti magia clipei mele de acum si nu vreau sa te termini! Vreau sa existi pentru a exista! Vrajitorule, ma primesti in nebunia vietii mele??!

luni, 5 ianuarie 2009

Magia unei clipe de vraja




Betie de magie in bratele tale. Iti simt bataile inimii, iti simt mangaierea, iti simt magia. da, esti un vrajitor! Ma topesc privindu-te si mintindu-ma ca esti aici. Mi-e teama sa deschid ochii si sa nu fii real! Doresc sa te ating, doresc sa te simt... doresc iubirea pe care nu am mai simtit-o de atata timp...Ai zambet de vraja... Iti privesc buzele si imi inchipui dulceata lor. Magia este in tot, in clipa, in privire, in mainile tale cu degete lungi... Vrajeste-ma ca sa ma las vrajita!


Seara de Craciun in valtoarea unei vieti agitate! An greu, in care am cunoscut disperarea unei suferinte... am uitat ce inseamna magie... ma invart in panzele iluziei ca ceva ceva se va schimba... si atunci intervine magia. Cunosc speranta intr-un zambet deschis si sincer... Poveste de Craciun in care bradul este luminat de aura sperantei...vii la mine, ma privesti si cad fermecata in mreaja... am sters orice clipa urata din viata de pana acum... Am sters tot si am lasat locul magiei... "Pune-ti o dorinta!" , imi soptesti... si imi doresc sa fii cu mine, sa simt ca traiesc. Si te simt... Deschid ochii, e totul o iluzie...



Povestea a inceput in seara de Craciun. Un Craciun al sperantei, in care iti analizezi viata, pui punct clipelor urate si incepi altceva. Fericirea este un dram de iluzie. Dureaza atat de putin incat tre sa te bucuri de clipa. Dulceata magiei consta in faptul ca tre sa o consumi atunci cand dai de ea... poti sa o gusti o clipa, poti sa o gusti o viata... Nu e o stare eterna... Dar este legata de firul iubirii... Se leagana, nu o prinzi si te chinui. In momentul in care o prinyi, nu ii mai dai drumul. Te legi cu disperare de ea, si te rogi, si speri... Vrajitorule, arata-mi calea catre inima ta!


Ma minti frumos si ma las mintita... caci magia consta in a ma preface ca te cred... Te sarut, dar sarutul meu se pierde in aer. Din nou iluzie... si dintr-odata te simt. te-am transformat in ceva real, in ceva palpabil... Iluzie sau realitate, sinceritate sau ipocrizie, adevar sau minciuna... Esti o vraja si vreau sa simt cum ma invalui... Vreau sa simt oxigenul din saruturile pe care mi le dai. Vreau sa inaintez pe panza magiei tale... Este alegerea mea, nu vreau sa dau inapoi. M-ai cucerit cu magia si pun inima ta in palma-ti ca un glob de cristal care se poate sparge oricand...