Sunt nopti intregi de cand stelele nu mai stralucesc ca altadata. Nu se mai aud nici pasarile noptii care-si azvarla tipetele. Eu nu mai privesc pe geam asteptand. De mult timp nu s-au mai nascut genii... In sunet de Brahms ce-mi invadeaza simturile lucrez cu disperare la pagini in care totul se intrepatrunde. Realitatea mea de azi este alta. Totul e o insiruire de evenimente care parca intrevad sfarsitul lumii. Nici visele nu mai sunt ce au fost...
Nu, nu sunt nebuna. Ma lupt cu o lume plina de vicii, eu insumi fiind o viciata.
... Totul a inceput intr-o noapte plina de stele. Si Luna era la locul ei... Am zarit un copil dandu-se intr-un leagan. Acolo sus. Radea si zambea si imi spunea cuvinte fara inteles. Iar tu imi atingeai mana si imi zambeai. Fascinata de zambetul tau, eram parca incremenita. Cat de delicat m-ai atins! Imi era dor sa simt ce am simtit atunci... si am ramas mereu cu dorinta de a simti! Mi-a intrat la suflet in ciuda faptului ca nu am mai avut-o dupa... A pacatui este uman, a dori este un pacat?! Ai disparut in umbrele noptii odata cu intunecimea. Sufletul meu te doreste, dar ce nu stii tu este ca am lasat urme... (nu, nu sunt nebuna, repet! Am visat pentru cateva secunde cu ochii deschisi la un trecut frumos! Atata tot... Si vreau frumosul in viata mea si acum...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu