miercuri, 28 ianuarie 2009

Ghiocei in metrou si dezamagire in ce ma inconjoara


Ei da... azi am vazut ghiocei. Ii avea o femeie grabita in metroul de la Unirii. Ii tinea stransi in mana de parca le taiase rasuflarea. Batrana ii vindea pentru niste banuti sa isi ia o paine. Erau albi frumosi si gingasi ca sufletul unei femei. Si apoi m-am gandit ca si ei au suflet. Acum au simtit nevoia sa iasa la suprafata, sa caute aer. Ca deznadejdea sufletului meu. A fii dezamagit nu este o virtute. A-ti purta dezamagirea si a ti-o recunoaste este o arta. Am ochii tristi de cand ma stiu. Nu mai stiu ce inseamna sa nu te dezamageasca un prieten bun, o cunostiinta, un coleg sau un sef. Urasc umorul negru, iubesc ghioceii. Ei da, iar nu ai sa intelegi nimic din ceea ce scriu! Important este ca inteleg eu...

Reusesc rar sa regasesc speranta in ceea ce ma inconjoara. In lucruri, in fiinte, in efemer. Cand insa o recunosc, devin agitata. E ca si cum ai deschide Cutia Pandorei, dar nu esti convins ca in cutie e chiar Speranta, ca in urma ei nu urmeaza Tragedia. Mda, si aici exagerez, imi vei spune. Ca intotdeauna pesimista! Ei si ce! in pesimism si in dezamagire imi regasesc visele pierdute si mania de a-mi deschide sufletul pe laptopul din fata mea!

Intr-o lume ultramoderna, cu masinarii complicate este greu sa intinzi mana si sa culegi niste ghiocei. Chiar daca primavara nu este inca, ar trebui sa ii culegem mereu. problema e ca nu stim cum! Femei merg multe cu metroul, nu majoritatea au ghiocei in mana. Recunosc ca nu tot ce ma inconjoara m-a dezamagit. Ma bucur de fiecare atingere a ta, de fiecare mangaiere, de fiecare clipa de iubire care ma inc0njoara. Plang insa cand si tu nu nu te poti abtine si nu imi aduci ghioceii gingasi sa ma bucur de frumusetea lor. Ce ciudat este! Acum trei ani am vazut cei mai frumosi ghiocei intr-o vaza superba. Cresteau multi si frumosi la un loc! Nu eram in Romania, eram in Italia, tara suflletului meu. I-am vazut in casa celui care mi-a daruit cei mai multi ghiocei. Dupa un timp destul de indelungat, m-am bucurat de gingasia lor. I-am sarutat, i-am atins si de atunci ii visez mereu...

joi, 22 ianuarie 2009

Intre Urme trecute si prezente


Sunt nopti intregi de cand stelele nu mai stralucesc ca altadata. Nu se mai aud nici pasarile noptii care-si azvarla tipetele. Eu nu mai privesc pe geam asteptand. De mult timp nu s-au mai nascut genii... In sunet de Brahms ce-mi invadeaza simturile lucrez cu disperare la pagini in care totul se intrepatrunde. Realitatea mea de azi este alta. Totul e o insiruire de evenimente care parca intrevad sfarsitul lumii. Nici visele nu mai sunt ce au fost...


Nu, nu sunt nebuna. Ma lupt cu o lume plina de vicii, eu insumi fiind o viciata.


... Totul a inceput intr-o noapte plina de stele. Si Luna era la locul ei... Am zarit un copil dandu-se intr-un leagan. Acolo sus. Radea si zambea si imi spunea cuvinte fara inteles. Iar tu imi atingeai mana si imi zambeai. Fascinata de zambetul tau, eram parca incremenita. Cat de delicat m-ai atins! Imi era dor sa simt ce am simtit atunci... si am ramas mereu cu dorinta de a simti! Mi-a intrat la suflet in ciuda faptului ca nu am mai avut-o dupa... A pacatui este uman, a dori este un pacat?! Ai disparut in umbrele noptii odata cu intunecimea. Sufletul meu te doreste, dar ce nu stii tu este ca am lasat urme... (nu, nu sunt nebuna, repet! Am visat pentru cateva secunde cu ochii deschisi la un trecut frumos! Atata tot... Si vreau frumosul in viata mea si acum...)

miercuri, 14 ianuarie 2009

Clipe in asteptarea ta...


Am adunat fiecare clipa de cand nu ne-am vazut. Si le-am pus intr-un pahar de cristal. Si am adunat fiecare moment pe care le-am petrecut impreuna si le-am pus intr-un sac al amintirilor frumoase. Il car cu mine peste tot, iar din cand in cand scot cate un moment care imi reaminteste de tine... Se mai intampla din cand in cand sa imi dai cate un semn sa nu te uit. Si multe zambete! Cat de frumos zambesti! Mi te imaginez in fata mea si singura dorinta este sa nu ma trezesc... imi place visul asta si vreau sa dureze mult...



M-am intrebat daca stii sa iubesti si ce forma ar lua iubirea ta. Ar fii un dram de nebunie in care m-as avanta cu tine ca intr-un dans feeric... Ar fii o floare nemuritoare, sau un fluture care alearga pe un camp plin de culori...



Mi te imaginez aplecandu-te asupra mea si privindu-ma cand dorm, simtindu-ti mangaierea tandra, sarutandu-ma senzual. Iti simt rasuflarea de parca ai fii langa mine, acum, si imi doresc din ce e in ce mai mult, sa te apari... Imi doresc sa te privesc si sa nu ma mai satur de sarutarile tale, sa iti simt emotiile, sa imi bata inima cand imi vorbesti...


Clipele par lungi si nesfarsite. Nu le mai numar, nu le mai bag in seama. Ele vin si trec, doar ca asteptarea le da greutate. Le da si valoare. Efemere sau nu, clipele isi cauta sensul... si de cele mai multe ori si-l gasesc. Clipele mele sunt altfel, devin in asteptarea ta fluturi colorati care zboara si poposesc in timp. Eu continui a le aduna una cate una si a le pune in pahar.


Am adunat fiecare geana care mi-a cazut pe obraz intr-o batista si mi-am pus dorinte. Pentru fiecare aceiasi... sa te intorci la fel! Si acum astept sa iti observ privirea si sa te simt acelasi. In cazul in care nu ai mai fii tu, oare ce as face cu clipele adunate in paharul de cristal, cu genele adunate in batista, cu sentimentele stranse in piept?... Cu dorintele in care esti neincetat tu, cel asteptat?...

joi, 8 ianuarie 2009

Intalnire cu Dumnezeirea


Sub trei pogoane de cer

Intre Dealurile Cacovei, acolo unde odata cu venirea iernii doar ursii mai misuna in voie, iar nametii de zapada acopera totul intr-o tacere absoluta si grea, douazeci de maicute traiesc stinghere, simtind "dulceata suferintei" dupa voia lui Dumnezeu.
Drum abrupt de padure, in care doar animalele salbatice isi mai fac simtita prezenta prin urmele pe care le lasa prin zapada. Locurile par desprinse dintr-un basm, iar linistea adanca a imprejurimilor este bulversata doar de murmurul paraului Jgheaburi, un fir de apa limpede si cristalin. Izvorul, care porneste parca din inima acelor dealuri, are apa sulfuroasa, iar oamenii spun ca este binefacator. O maicuta tanara ne intampina, iar limba parca ii este de plumb. Nu vrea cu nici un chip sa-si dezvaluie identitatea:
"Aici suntem toti la fel sub cerul lui Dumnezeu! Avem toti acelasi nume..." Mi-e teama si sa mai pun intrebari...Raspunsurile sunt profunde!


"Biserica nu este un muzeu, ci un loc unde vii sa te vindeci sufleteste, un loc care are tainele lui. Oamenii de aici nu sunt amatori de publicitate. Viata monahala trebuie vazuta si cunoscuta doar de Dumnezeu. Manastirea nu-i pasta de dinti sa faci reclama la televizor. Te uiti la sfinti si incerci sa faci ca ei. Aici la Jgheaburi nimeni nu are identitate. Nu mai avem contact cu lumea, dar vedem pe cei care vin aici si ii simtim. Este trist ca omul epocii noastre este axat pe bani si pe confort. Nu simte dulceata suferintei si a lucrului facut cu truda", spune maicuta, care ma face sa ma simt o pacatoasa fata de universul in care am patruns.
Istoricul Manastirii Jgheaburi vine dintr-un timp foarte indepartat. In 1310 aici a fost construita prima bolnita sau primul spital, care functiona pe langa lacasul de cult. Apoi, pana in 1582 a fost schit de calugari... Dupa 1989 multe tinere s-au indreptat catre viata monahala, in prezent la Jgheaburi fiind 20 de maicute. Traiul zilnic nu este usor. Slujbele se fac de trei ori pe zi, dimineata este liturghia, apoi dupa-amiaza este o alta slujba, iar la miezul noptii se face slujba de noapte. In tot acest timp trebuie rezolvate toate treburile gospodaresti.


"Pana acum ne foloseam de magarusi, dar de cand ne-am luat masina este mai usor. Nu este deloc usor sa traiesti la Jgheaburi, dar munca are alte valente. Te gandesti ca faci pentru Hristos, nu pentru tine!", spune o alta maicuta.
Calugaritele de aici nu sunt nici ele ocolite de boala sau de alte necazuri. isi oblojesc ranile cu leacuri naturiste, cu ceaiuri sau fac doar... psihoterapie.
"Avem aici trei pogoane de cer, de care suntem foarte multumite. Iarna aici coboara salbaticiunile padurii. A venit ursul sa ne ia un porc si latrau si cainii, iar noi incercam sa-l alungam facand zgomot!", ne impartaseste zambind maicuta Atanasia, fosta stareta a manastirii.
Maicutele de la Jgheaburi nu mananca niciodata carne si tin posturile cu sfintenie. Pentru a le alunga singuratatea, patru caini si sapte pisici traiesc pe langa lacasul sfant. Vietuitoarele si ele sunt... vegetariene.
Pentru ca este iarna, Jgheaburile sunt izolate de lume. Construiesc un cuptor de paine.

"Mai greu este sa construiesti in sufletul cuiva, decat acareturile de care ai nevoie. Cei care vin aici vor trebui sa aiba multa rabdare si sa vina ca niste pelerini care vor sa se apropie de Dumnezeu. Iernile sunt albe si friguroase. Dar aici e greu sa mai fii visator!".
Intr-una din chiliile manastirii doua maicute stau la taclale. Si-au petrecut viata, din frageda pruncie, in lacasuri de cult. La anii pe care ii au, mai tes covoare la razboi. Deseori nu se pot abtine, in coltul de rai ales sa le fie viata, compun versuri si canta cu o voce serafica. Sunt trecute de mult de anii tineretii... care au ramas niste amintiri pe care le deapana la ceas de seara...


Am lasat in urma lacasul sfant, iar de undeva din spatele dealurilor Cacovei, rasarise un ciob de luna. De departe auzeam corul maicutelor ce intrasera in slujba si sopotul paraului care curgea lin. Aici, la Jgheaburi o maicuta fara identitate m-a facut sa ma simt asa cum sunt: o pacatoasa! Si sa inteleg ca a avea o identitate, in fata lui Dumnezeu nu valoreaza nimic...

miercuri, 7 ianuarie 2009

Filozofie la ceas de seara despre Om


Cel mai greu lucru pe care trebuie sa-l accepti este clipa constienta ca te maturizezi...ca nu mai poti fii copil. Ca totul devine rutina. De atunci devine ingrozitoare viata ta. Ai impresia mereu ca joci un dublu rol. Dar cea mai interesanta clipa este cea in care realizezi ca adevarul este altul. Ca cel de alaturi este asemeni tie. Sufera la fel ca tine. Ca are lacrimi. Ca are un suflet. Ma-ntreb cati au constiinta. Ma-ntreb cati au simtit, cati s-au pus in locul celorlalti...


Ganditi-va la acel om care este constient ca nu dispune de libertatea absoluta dintr-un singur motiv: ca nu cunoaste limitele acestui cuvant. Ca incearca sa treaca acele limite ale societatii in care traieste nu doar pentru cunoastere, ci si pentru acea senzatie de atotstapanire, de liniste si libertate. Omul nu incearca decat sa isi demonstreze ca-i propriul lui stapan. E ca o fiara. Mereu in alerta de teama vicisitudinilor din juru-i, mereu exuberant pentru a oferi bucuria privelistii incantatoare ce ti-o ofera in maretia-i, cu tainele pe care sa le incerci sa le descoperi, si dispar in momentul in care le luminezi. Misterul ce-l degaja aceasta "fiara" intensifica sentimentul de atractie. Omul este un fatal, sau chiar daca nu este, se considera un fatal. Atunci va starni mila celor din jur si chiar a lui. Se va considera singurul care are prioritati, singurul nefericit si fara destin. Nu va scapa de obsesie decat in momentul in care va intalni un alt mare ce se considera fatal.


Cel care nu are destin, nu cunoaste surpriza in timp, pentru ca ori se asteapta la ea, ori ia lucrurile prea in tragic, sau le ridiculizeaza la maxim. Intr-un Tot- vulgar si sublim. Vulgar prin intrebarile pe care nu si le pune. Vulgar prin stilul de a-si face probleme cand nu este cazul. Vulgar prin procedeul pe care il folosesc pentru a-si atinge scopul. In acel moment intervine sublimul. Sublimul de a se simti vulgar, nemaiavand ce sa-si doreasca , decat din ce in ce mai mult. V-ati intrebat vreodata ce este el in realitate? Interesul de a-l descoperi a dus in lumea contemporana la un fenomen destul de interesant. La simplificarea raporturilor dintre existenta concreta si individualitate. Omul se separa de lume din dorinta de a fi o valoare, dar acest proces de separare nu face altceva decat sa fie un moment in procesul de recastigare a existentei.


A intelege aceasta antropologie filozofica numita "om", este ca si cum ai cauta limitele universului. Nu le-ai descoperi niciodata dintr-un singur motiv. Universul constituie acele particule intr-o forma desavarsita, armonia, ordinea haosului impecabil. In momentul in care ai patrunde in aceasta simetrie perfecta totul ar fii vid. Lumea nu este caracterizata de echilibru, regularitate si ordine, ci dimpotriva...


Fii om, fii bun! Nu este greu sa fii om, este mai greu sa constientizezi ca trebuie sa fii om. Un zambet pentru oameni, un zambet pentru destinele lor...

marți, 6 ianuarie 2009

Magia unei clipe de vraja - continuare


Pentru vrajitorul meu...






Fulgi de nea peste un oras obscur. Primii... E ca sicum as iubi pentru prima data, ca si cum m-as deschide pentru prima data... Este un fulg care se topeste la atingere, daca incerci sa il prinzi. La fel ca si sufletul daca ii gasesti cheia pentru a-l deschide. Un zbor nebun in care te avanti. Fulgi de nea intarziati intr-o luna a iernii... Valtoare de nebunie in care as dori sa fiu cu tine... Te caut in dansul nebun dar nu te gasesc, vrajitorule... Este nebunia pe care mi-o doresc...
Ninge peste sufletele noastre, ninge pentru a ma ninge... Alb si pur!
Glasuri de copii care striga de bucurie. Ii aud tipetele, iar eu ma invart ca o nebuna intr-o "ploaie" de fulgi! Ninge superb, iubitule! Ninge superb ca zambetul tau!
"-Uff, iar am probleme cu masina!" Utopia clipei de magie s-a dus! Realitatea a luat locul iluziei!
"- Daca nu ti-ai luat cauciucuri de iarna, si eu ti-am spus!", aud glasurile vecinilor mei care se ciondanesc. Se strica magia. Bulgarii de zapada pornesc ca intr-un razboi nebun! Da, a inceput joaca fulgilor de nea! Sunt stransi intr-un pumn, te lovesc si dor! Fascinatie a iernii care ninge!
"-Ca sa merg la tara tre sa pun lanturi!!..."

Se strica momentul feeric. Dansul nebun al fulgilor de nea continua. Problemele cotidiene ale umanilor se schimba pe fiecare clipa a existentei lor, doar magia fulgilor de nea ramane aceiasi: neinteleasa! Ninge cu tine, peste mine. ninge sa imi dea zambet de iubire peste fata mea. Iti simt mangaierea si nu vreau sa te opresti! Vraja unei clipe de magie in cerul infinit din care cad albii. Se prind in parul tau si eu tii scutur. Se prind de genele tale si imi place cum genele tale si-i scutura! Se prind de noi si imi place cum ne iubim! Un strop de iarna bate pe strada mea!

Esti magia clipei mele de acum si nu vreau sa te termini! Vreau sa existi pentru a exista! Vrajitorule, ma primesti in nebunia vietii mele??!

luni, 5 ianuarie 2009

Magia unei clipe de vraja




Betie de magie in bratele tale. Iti simt bataile inimii, iti simt mangaierea, iti simt magia. da, esti un vrajitor! Ma topesc privindu-te si mintindu-ma ca esti aici. Mi-e teama sa deschid ochii si sa nu fii real! Doresc sa te ating, doresc sa te simt... doresc iubirea pe care nu am mai simtit-o de atata timp...Ai zambet de vraja... Iti privesc buzele si imi inchipui dulceata lor. Magia este in tot, in clipa, in privire, in mainile tale cu degete lungi... Vrajeste-ma ca sa ma las vrajita!


Seara de Craciun in valtoarea unei vieti agitate! An greu, in care am cunoscut disperarea unei suferinte... am uitat ce inseamna magie... ma invart in panzele iluziei ca ceva ceva se va schimba... si atunci intervine magia. Cunosc speranta intr-un zambet deschis si sincer... Poveste de Craciun in care bradul este luminat de aura sperantei...vii la mine, ma privesti si cad fermecata in mreaja... am sters orice clipa urata din viata de pana acum... Am sters tot si am lasat locul magiei... "Pune-ti o dorinta!" , imi soptesti... si imi doresc sa fii cu mine, sa simt ca traiesc. Si te simt... Deschid ochii, e totul o iluzie...



Povestea a inceput in seara de Craciun. Un Craciun al sperantei, in care iti analizezi viata, pui punct clipelor urate si incepi altceva. Fericirea este un dram de iluzie. Dureaza atat de putin incat tre sa te bucuri de clipa. Dulceata magiei consta in faptul ca tre sa o consumi atunci cand dai de ea... poti sa o gusti o clipa, poti sa o gusti o viata... Nu e o stare eterna... Dar este legata de firul iubirii... Se leagana, nu o prinzi si te chinui. In momentul in care o prinyi, nu ii mai dai drumul. Te legi cu disperare de ea, si te rogi, si speri... Vrajitorule, arata-mi calea catre inima ta!


Ma minti frumos si ma las mintita... caci magia consta in a ma preface ca te cred... Te sarut, dar sarutul meu se pierde in aer. Din nou iluzie... si dintr-odata te simt. te-am transformat in ceva real, in ceva palpabil... Iluzie sau realitate, sinceritate sau ipocrizie, adevar sau minciuna... Esti o vraja si vreau sa simt cum ma invalui... Vreau sa simt oxigenul din saruturile pe care mi le dai. Vreau sa inaintez pe panza magiei tale... Este alegerea mea, nu vreau sa dau inapoi. M-ai cucerit cu magia si pun inima ta in palma-ti ca un glob de cristal care se poate sparge oricand...