Cel mai greu lucru pe care trebuie sa-l accepti este clipa constienta ca te maturizezi...ca nu mai poti fii copil. Ca totul devine rutina. De atunci devine ingrozitoare viata ta. Ai impresia mereu ca joci un dublu rol. Dar cea mai interesanta clipa este cea in care realizezi ca adevarul este altul. Ca cel de alaturi este asemeni tie. Sufera la fel ca tine. Ca are lacrimi. Ca are un suflet. Ma-ntreb cati au constiinta. Ma-ntreb cati au simtit, cati s-au pus in locul celorlalti...
Ganditi-va la acel om care este constient ca nu dispune de libertatea absoluta dintr-un singur motiv: ca nu cunoaste limitele acestui cuvant. Ca incearca sa treaca acele limite ale societatii in care traieste nu doar pentru cunoastere, ci si pentru acea senzatie de atotstapanire, de liniste si libertate. Omul nu incearca decat sa isi demonstreze ca-i propriul lui stapan. E ca o fiara. Mereu in alerta de teama vicisitudinilor din juru-i, mereu exuberant pentru a oferi bucuria privelistii incantatoare ce ti-o ofera in maretia-i, cu tainele pe care sa le incerci sa le descoperi, si dispar in momentul in care le luminezi. Misterul ce-l degaja aceasta "fiara" intensifica sentimentul de atractie. Omul este un fatal, sau chiar daca nu este, se considera un fatal. Atunci va starni mila celor din jur si chiar a lui. Se va considera singurul care are prioritati, singurul nefericit si fara destin. Nu va scapa de obsesie decat in momentul in care va intalni un alt mare ce se considera fatal.
Cel care nu are destin, nu cunoaste surpriza in timp, pentru ca ori se asteapta la ea, ori ia lucrurile prea in tragic, sau le ridiculizeaza la maxim. Intr-un Tot- vulgar si sublim. Vulgar prin intrebarile pe care nu si le pune. Vulgar prin stilul de a-si face probleme cand nu este cazul. Vulgar prin procedeul pe care il folosesc pentru a-si atinge scopul. In acel moment intervine sublimul. Sublimul de a se simti vulgar, nemaiavand ce sa-si doreasca , decat din ce in ce mai mult. V-ati intrebat vreodata ce este el in realitate? Interesul de a-l descoperi a dus in lumea contemporana la un fenomen destul de interesant. La simplificarea raporturilor dintre existenta concreta si individualitate. Omul se separa de lume din dorinta de a fi o valoare, dar acest proces de separare nu face altceva decat sa fie un moment in procesul de recastigare a existentei.
A intelege aceasta antropologie filozofica numita "om", este ca si cum ai cauta limitele universului. Nu le-ai descoperi niciodata dintr-un singur motiv. Universul constituie acele particule intr-o forma desavarsita, armonia, ordinea haosului impecabil. In momentul in care ai patrunde in aceasta simetrie perfecta totul ar fii vid. Lumea nu este caracterizata de echilibru, regularitate si ordine, ci dimpotriva...
Fii om, fii bun! Nu este greu sa fii om, este mai greu sa constientizezi ca trebuie sa fii om. Un zambet pentru oameni, un zambet pentru destinele lor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu