miercuri, 22 aprilie 2015

Sunt ziaristul de provincie pe care îl huleşti tu, cititorule, şi îmi place!




Dragi cititori, şi cei culţi, dar şi cei ce poticnesc cuvinte, dar folosesc aceleaşi epitete. M-am decis să vorbesc despre o meserie. Cea pe care o injuraţi voi cel mai des şi o blamaţi, cărora le acordaţi cuvinte gen “ziarist de kkt”, “prost”, “incult”, “curvă proastă”, că deh, dacă o fătucă care scrie arată şi bine, e musai că trebuie să fie şi curvă… şi multe altele… Da, asta sunt. Un ziarist de kkt. Un ziarist de provincie care aleargă pe coclauri zile întregi pentru a scrie un reportaj, un ziarist care bate la uşile primarilor pentru a încheia un contract, iar banii care îi incasează de multe ori nici pentru benzină nu ajung, unul care aleargă şi pândeşte la poarta parchetului poate doar doar voi prinde cadrul care mă ajută. Dar după opinia voastră, sunt un ziarist de kkt  pentru că vă ofer informaţia.
Eu imi respect meseria şi o respect şi pe a voastră. Nu vă injur, nu vă critic. Încerc să fiu cât mai imparţială. Dar nici asta nu va mulţumeşte. Dacă îl laud pe unul care merită, sigur mi-am luat şpagă, dacă îl critic pe unul, nu mi-a dat şpagă.   
Să stiţi că şi noi suntem oameni. Cu salarii mici, care de multe ori abia ajung să ne întreţinem, dar ne iubim meseria. Avem familii ca şi voi, avem copii pe care ne zbatem să îi creştem, cu greu, iar dacă suntem bolnavi, ajungem la urgenţe şi ne e teamă să spunem unde lucrăm. Poate medicul ne lasă undeva uitaţi doar pentru simplul fapt că doar cu ceva timp în urmă am îndrăznit să îl criticăm pentru că a avut plângeri.
Şi să îţi mai spun ceva dragă cititorule, cult sau… mai puţin, viaţa personală are şi ea de suferit dacă ne ridicăm noaptea de lângă cel care dormim şi plecăm în razii, plecăm la accidente sau să urmărim o pistă care ne-ar duce pe noi la un subiect senzaţional. 
Puţini mai sunt care iubesc această meserie. Iar cei care s-au deşteptat, lucrează acum în instituţii pe salarii fixe, dar decente. “Am ajuns după atâţia ani de presă să am salariul unei femei de serviciu”, mi-am auzit o colegă. Şi vrei să îţi spun ceva? Aleargă de dimineaţa până seara, zii de zii, pe la instituţiile care poate ţie nu îţi spun nimic, asistă la şedinţe interminabile, doar pentru a te ţine la curent pe Tine cu noutăţile. Pentru că dacă ne citeşti, înseamnă că vrei să fii şi tu... un om citit.
Eu sunt ziaristul ăsta de kkt, pe care tu îl înjuri că nu ştiu ce nu am scris, dar de fapt, nu faci altceva decât să citeşti primele rânduri, poate materialul este prea mare, sau nu mai ai răbdare să îl citeşti, iar când faci commentul, realizez că este posibil nici măcar o carte să nu mai fii citit de ani de zile, dar textul meu scris poate în fugă, dar cu trudă...
Stii ceva? Indiferent de ceea ce crezi încă mai iubesc ceea ce fac, ce scriu, şi încă mai caut subiecte inedite, mergând kilometrii întregi pe jos, şi dacă cel lângă care stau de câţiva ani nu m-a  abandonat, înseamnă că mai am o speranţă că pot avea o viaţă normală. Chiar dacă tu mă huleşti considerându-mă o curvă doar pentru simplu fapt că am atitudine.
Sunt ziarist de provincie. Pentru că suntem diferiţi. Dacă eram Andreea Esca, nu eram nicicum, aşa sunt un nimeni… sau cum mă denumeşti tu când nu îţi convine ceva. Eu nu îţi spun nicicum, dar ştiu să scriu.  Şi îmi place. Iar dacă îmi găsesc un job cu salariu mai mare, da, o să accept aşa cum au făcut şi alţi colegi de ai mei, dar voi continua să scriu… Şi o să o fac în continuare al dracu de bine!
 

Letiţia Lazăr