Draga Mihai,
Nu te cunosc de foarte mult timp, poate nu te cunosc deloc... niste simple vorbe aruncate la telefon sau in discutii sporadice de fata cu alte persoane nu te ajuta deloc a patrunde in sufletul cuiva. Eu imi descopar zi de zi cate un defect sau o calitate, sau noi preocupari, dar recunosc ca ceab mai mare pasiune a mea este de a descoperi pe cei din jurul meu, cu speranta ca poate voi descoperi si ce fel de fiinta sunt eu.
Tu esti altfel prin inocenta ta, prin felul tau de a fi, privirea putin timida dar curioasa, demonstrand inteligenta, ascunzand multe... dar cel mai tare stii ce ma uimit si ce mi-a atras atentia asupra ta? Gesturile tale tandre. Nu fata de vreo iubita, ci fata de mama ta. O femeie puternica si sensibila, atenta la cei din jur si simpla prin felul de a fii. Nu as fii zis nici asta tinand cont de faptul ca este o "Mare Doamna", cunoscuta si arhicunoscuta... O sa ma intrebi ce naiba spun eu aici si am sa iti explic: Intr-o zi de sambata cand as fii dat orice sa nu ies din casa, sa lenevesc in fata televizorului si sa fac orice altceva, a trebuit ca de obicei sa ma sacrific si sa muncesc. Nu conta ca ploaia mocaneasca imi strica coafura, sau ca frigul imi intrase pana la oase, singurele persoane "atente" la suferinta mea au fost mama ta si tu, care m-ati primit oaspete in alta casa straina. Mi-ai pregatit cafeaua calda, nu m-ai lasat sa misc un deget. Ete na, feteloc ca mai sunt si altfel de barbati, nu intelege gresit, nu esti singurul care mi-a pregatit-o, dar unde vreau eu sa ajung este pe aproape. Te-am vazut privind-o pe mama ta in timp ce dormea, ai zambit si i-ai luat parul care ii acopea fata, managanind-o delicat pe cap de parca ar fii fost un copil. Recunosc ca am vazut cate ceva din lumea murdara, din lumea frumoasa, din lumea nebunilor, din lumea altfel, doar ca un singur gest m-a emotionat si mi-a ramas undeva... in suflet demonstrandu-mi ca totusi cutia Panndorei nu este un mit. Ca exista speranta ca mai sunt si altfel de persoane pe lumea asta, chiar daca rare, sau altfel, ca si tine... Mihai.
Sper sa nu te schimbi. Pentru ca am realizat ca pe langa sufletul sensibil pe care il ai, mai exista si rebeliune, independenta, ca iti place frumosul, ca nu iti plac oamenii care sufera, ca ai face orice sa schimbi ceva. Tu ai inceput psihologia, ai si terminat-o, in timp ce eu... am renunta intr-un gest prostesc ca nu ma regasesc. Iti cauti inca destinul se pare sau calea pe care eu am urmat-o tarziu sau poate niciodata. Ai iubit, ai fost iubit si poate esti, sau iubesti. Dar stii ce este cel mai greu? Sa realizezi ca uneori persoanele care te surprind nu sunt cele din jurul tau... sunt cele de departe...
Ti-am promis ca iti scriu o scrisoare si eu intotdeauna ma tin de promisiune... este greu sa scrii. mereu am fost de conceptia ca orice gest public este un gest de curaj. Eu aici nu mai sunt nici ziarista, nici nu voi fii scenarist sau regizor. Sunt o simpla persoana care isi deschide sufletul cum de altfel am mai si recunoscut aici, pe Blog, in fata unor persoane care ma cunosc mai putin... Stii de ce? Mi-e teama ca devin vulnerabila in fata celor din jurul meu, celor apropiati, in fata celor care ma cunosc mai putin asa, si mai mult rece, realista... Aici pot sa fiu orice, pot sa ma joc cu un glob de cristal, pot sa sufar fara sa ma ascund, pot sa iubesc, pot sa sper, pot sa cunosc.
Unele prietenii tin o viata, altele se termina la fel de repede cum incep. Unele prietenii te dezamgesc, altele se transforma in iubire sau in stima. Este alegerea fiecaruia dintre noi sa aleaga. Eu aleg ca tu sa nu te schimbi, sa fii la fel de frumos, de sincer, de tandru, de... altfel precum esti. Si sa-ti alegi corect destinul! Eu o sa fiu langa tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu