miercuri, 6 mai 2009

Sunt tot aici!

Nu am uitat ca am un blog, in ciuda unora si spre satisfactia altora... Nu am uitat nici ca exista altceva pe lumea asta, o lume aidoma gandurilor mele, creata de mine si daruita celor din jur... Am fost poate absorbita cu totul de primavara viselor. O primavara altfel, de care ai parte rar, dar isi pune amprenta asupra inimii tale. E greu si sa scrii doar cand vor cei din jurul tau, si e greu sa nu scri cand stii ca cei din jur asteapta sa le transmiti ceva. Caci Blogul ce este, nu un tunel al mesajelor?! Le transmiti si cei din jurul tau le percep, sau nu, depinde... fiecare cum poate, cum doreste... Scriu pentru mine, nu pentru ceilalti... cineva aseara imi spunea ca e mai usor sa asterni gandurile chiar si pe ecranul unui laptop, asa ca mine, decat sa vorbesti unui prieten... Si am realizat ca de fapt nici cele mai apropiate prietene ale mele nu au habar de existenta acestui blog... Poate de teama ca nu ar intelege. Ca nu m-ar intelege. Prietenilor mei noi mi-am deschis sufletul. Am vrut sa ma cunoasca asa cum sunt. Punct. Dar intr-o lume a interesului si a figurilor pe care le intalnesti la orice colt de strada, pe cine ar interesa niste simple ganduri?!

As vrea sa scriu despre absenta mea si de ceea ce am facut in ea. Dar e greu sa scrii despre o lume in care traiesc nebuni, despre vietile unor oameni care au trait mult si greu, dar simpli, despre prietenii care s-au dovedit false... Despre faptul ca am mai pus un trandafir la buchetul vietii. Am fost fericita pentru ca am simtit ca sunt mai matura, mai trista, pentru ca am realizat ca imi neg varsta, chiar si asa... ca inca mai vreau sa copilaresc. E rau? E bine? Ce conteaza! Mi-e si mai greu sa scriu despre persoane care mi-au intrat in viata, care mi-au deschis usa inimii, o usa grea, care nu accepta pe oricine... rand pe rand simt ca as putea sa va vorbesc despre tot si toate... doar luati-ma incet si aveti rabdare. Nu am disparut, doar m-am ascuns...

Un comentariu:

sergiu.mir spunea...

Bine ai revenit! Unii dintre noi chiar am crezut ca ai uitat de blog... Ma bucur ca ti-ai facut timp sa iti pui gandurile pe ecran, in vazul tuturor. Il consider o dovada de curaj, o usa deschisa spre suflet.