Operatiunea "Gheorghe"

Cauta printre haine ponosite de parca ar fii de lux. Nu stie ce inseamna eticheta, se roaga doar ca femeia pe care o ajuta sa le care in spate de la masina si pana la magazin sa ii dea o haina sa aiba pe ce pune capul la noapte. de 40 ani bantuie la margine de oras. E trist, cu ochi pierduti... si are o barba lunga de imi aminteste de un Mos Craciun apus insa. Cara tot timpul un carucior dupa el. Iar o iarna intreaga, si nu este singura, a dormit pe camp, in gerul de iti crapa si oasele. Oamenii deja il cunosc pe Gheorghe si de cativa ani s-a incercat, dar fara succes, sa fie salvat. Frigul, soarele, foamea si conditiile inumane l-au prostit pe bietul om. Nu mai este sanatos de multi ani, dar mintea nu ii este ratacita. Dramuieste fiecare banut de parca si-ar cumpara o casa, iar nu de putine ori, frica ca ii vor fii furati i-au adus lacrimi pe obraji. Anul trecut s-a incercat salvarea acestui batran de 70 si ceva ducandu-l la cele doua surori. A primit un pat de scanduri intr-o magazie veche. La numai o saptamana a fost aruncat pe poarta afara ca un caine vagabond. Doar ca si in curtea respectiva cainii sunt mai bine ingrijiti...
Operatiunea "Gheorghe" nu a fost ideea mea, din pacate. Doar ca rolul meu a fost cel mai important: Sa ii facem buletin omului, dupa 40 de ani, sa il ajutam sa aiba o casa, etc. Pana si caruciorului ii gasim un loc. Ca sa il ajutam insa pe bietul om, aveam nevoie de alt om. De primarul din localitatea unde s-a nascut. Iar primarul l-a primit ca orice edil plictisit de alegatori, plictisit de oameni care ii cer ceva. Cu ignoranta. Pana i-am spus ca femeia care se ocupa de operatiunea "Gheorghe" mi-e ruda... Si aici s-a schimbat totul. Promisiuni, scuze, si mult mult ajutor.
Gheorghe insa este trist. Daca mai avea candva o familie, acum a realizat ca aceasta a apus demut ca si soarele sub care a dormit noapte de noapte timp de 40 de ani. Singura avere care i-a mai ramas este caruciorul. Si banii dramuiti fix 18 milioane lei vechi ascunsi in buzunar, prinsi cu ac de siguranta...
Avem suflet cand vrem, dar nu avem ochi sa vedem cand trebuie. Mi s-a atras atentia de cateva ori ca urmaresc prea mult gesturile celor din jur, ca sa nu spun a unei anumite persoane... Aici dau si raspunsul. Pentru ca nu imi doresc oameni ca primarul, ca cele doua surori ale lui Gheorghe in preajma. Lucrurile frumoase le gasesti in gesturile simple. Disperarea ma duce la extreme, dar in acelasi timp ma face mai sensibila. De asta sper ca cei din jur care intalnesc un Gheorghe sa fie la fel de buni ca si cei din jurul meu...