Mi se spune Dezamagire

Am gasit multe vorbe scrise la furie, scrie cu pasiune, scrise cu durere, scrise cu penel sangeriu despre dezamagire. Citate celebre, citate care dor.
Mai toate striga la fel. Mai toate au un sens comun. Mai toate isi striga durerea si singurarea, si toate plang. Sunt lacrimi care nu se usuca cand pui capul pe perna. Sunt lacrimi ascunse permanent in suflete triste si chinuite, în suflete care isi striga disperarea. Lacrimile astea dor. Nu inceteaza sa mai curga decat daca le stergi cu blandete. Decat daca vindeci suflete sensibile care nu isi regasesc sensul.  
Posturile mele sunt dezamagitoare pentru ca ma regasesc acolo jos unde am fost aruncata ca o carpa de cei din jur. M-am ridicat si am coborat, dar nu am invatat sa nu mai fiu dezamagita. Nu stiu cum e sa nu fiu altfel. Nu stiu cum e ca un vis frumos sa mi se indeplineasca. Drept dovada ca am incetat sa visez… Iar lacrimile sunt permanente acolo unde ar trebui sa fie. In sufletul meu.
Putem fi dezamagiti de lucruri firesti, de lucrurile pe care aruncam banii, pe facturile pe care cu greu le platim, de serviciul pe care nu il mai avem, de oamenii care vin si pleaca si incerci sa le intelegi gesturile, sentimentele, felul de a fii…
Putem fi dezamagiti de noi insine pentru ca nu stim cum sa reactionam in momentul in care noi suntem cei care dezamagim. Dintr-o prostie, dintr-un gest, sau printr-o nevinovata minciuna. Dezamagita sunt eu cand vreau sa lupt, sa imi gasesc calea si realizez ca nu stiu pe ce drum sa merg. Cand nu ma mai  asculta nimeni, cand nu ma aude nimeni. Cand imi doresc ca un cineva anume sa existe si sa ma ridice de jos, sa-mi spuna ca totul va fi bine, dar nu este nimeni. Sau daca este, nu intelege… Incerc sa vorbesc, dar vorbele nu imi sunt ascultate, incerc sa imi regasesc sensul pe care deocamdata l-am pierdut prin cotloanele mintii. Imi cer mii de scuze pentru lacrimile pe care ti le provoc pentru ca te-am dezamagit. De putine ori. Imi cer scuze si pentru ca tu m-ai dezamagit. Tot de putine ori, dar fara cuvinte.
De fapt nu stiu cum sa elimin dezamagirea. Nici din sufletul tau, nici din sufletul meu, asa ca astept solutia perfecta sa imi dovedesc ca nu sunt exact asa cum ma stiu. Nu mai mai astept nici sa ma intelegi, nu ma mai astept sa ma inteleg nici eu. Ma poti striga pe numele meu: Dezamagire. Iar daca vei reusi sa iti ridici privirea poate voi reusi sa ma transform. Trebuie doar sa ma regasesti ca sa ma regasesc…