Ironia unei vieti amortite

Sihastru pe urmele lui Noica

Ma aflu in varful unui amurg impaciuitor... inconjurata de ramuri care cad, ramuri care vorbesc si ramuri care bat in adierea unui vant ingrozitor de aspru. Ma abtin sa mai intreb, ma abtin sa mai privesc...

Am muscat din marul iluziei si am incercat sa prind cu mana speranta. Doar ca lumea nu m-a primit... Nici nu m-a ignorat. Am pornit pe urmele Divinitatii si am dat de spiritul lui... De aceea, de multe ori ma intreb oare ce ar fii fost daca viata mea s-ar fii rezumat la Dumnezeu?... pentru ca am incercat...

Cand am ajuns in curtea schitului Paltinis, si-a ridicat ochii spre mine si m-a intrebat: "Esti convinsa ca vrei sa ramai aici?" Am privit-o pe Irina, calugarita de numai 18 ani. O copila cu ochi vioi si trup inalt, uscativ. Vioaie ca o veverita. Mi-o imaginam ca o sfarleaza, printre celelalte calugarite, batrane, abea miscandu-se!". I-am raspuns afirmativ si asta a fost. Timp de trei luni mi-am gasit linistea sufleteasca, o liniste pe care am incercat sa o regasesc in absolut tot ce m-a inconjurat dupa, dar degeaba... Brazii inalti imi ofereau protectie, iar Irina care ma urmarea peste tot, era o copila al carui destin fusese trasat de la nastere de catre tatal preot si mama credincioasa care a nascut noua copii. "Tu nu intelegi ceva. Eu am menirea de a sta la dreapta tatalui, menirea ta este alta! Doar ca tu nu realizezi inca care este, sau poate ca Dumnezeu nu ti-a aratat-o inca... dar tre sa iti cauti destinul ihn alta parte... Ochii sunt tristi, dar lumea din interiorul tau este diferit!". Am ignorat cuvintele ei si am continuat sa ma duc la slujbe cu o incapatanare excesiva, sa ajut la bucatarie si sa imi plimb pletele roscate si lungi prin fata turistilor care se mirau ori de cate ori calcau pragul shitului ce caut in acea lume. O, lume divina! apoi totul s-a schimbat! Poate Dumnezeu nu m-a vrut aproape, nu stiu! stiu doar ca Irina nu era o simpla Irina! era o sfanta prin infatisare si prin atitudine! dar era si umana, caci avea slabiciuni ca noi toti d altfel... "De ce sa fii altfel cand poti sa fii tu? eu am ales drumul asta... nu m-a obligat nimeni, doar rugaciunile si glasul Domnului m-au convins ca este calea care trebuie sa o urmez. eu iubesc doar pe Dumnezeu! o alta iubire nu exista aici... " Irina mi-a marcat existenta. Si cum as putea-o defini? e atat de departe si totusi atat de aproape de mine. Am reintrat in biserica de atatea ori. Linistea nu am regasit-o, am regasit doar oameni cu aceiasi privire senina si inchinati lui Dumnezu. In Atosul omniprezent nu ai cum sa simti altfel... Pana si Noica a scris, a visat si a murit aici... Langa crucea lui am incercat yile intregi, luni sa imi dau un raspuns. Toate au ramas un mister ca si filozia existentei de altfel... Ingrijit si tacut Noica sta si acum sub mormantul rece, unde crucea ramane marturia unei vieti altfel decat a noastra. Schitul de aici insa este la fel ca si altul... doar din cand in cand civiliyatia isi face simtita prezenta prin multitudinea de turisti care invadeaza parca locul. O civilizatie care calca arhaicul. Ma regasesc si acum in amintirile acestui lacas spiritual. Pentru ca umbra lui Noica a ramas acolo... Ii simti prezenta, ii calci pe urme si parc astepti sa devii mai filozof decat filozoful insasi...

Aici, da, filozofia, arhaicul si lumea moderna au facut pace... Irina face parte din aceste timpuri si din altele. Imi dovedeste prin dorintele puerile pe care le are, prin lucrurile pe care mi le cere sa i le aduc, atat de umane: Creme de maini, fata, detergenti, parfumuri, etc. Si carti. de filozofie si psihologie. Pt ea sunt lucruri marete, iar epoca moderna si aici isi face simtita prezenta. La tv-ul din camera ei poti urmari stirile. "Nimic altceva! sau emisiuni cu caracter religios. Maica Stareta este destul de ferma! ne-ar pedepsi daca ne-ar prinde ca urmarim altceva. Tre sa intelegi! Aici regulile sunt nascute din reguli! legile sunt nescrise, dar trebuiesc respectate, altfel pedepsele sunt aspre! Si aici sunt invidii, mai ales in momentul in care una dintre noi sunt ridicate in rang. iar parintii putem sa ii vizitam de doua ori pe an! pentru noi este de ajuns! si multumim lui Dumnezeu!"

Acum am aceiasi dorinta de a ma minti, doar pentru a regasi ce am pierdut. Degeaba insa. Viata mea este amortita. poate de furie, de durere ca ma simt neputincioasa in fata haosului in care traiesc...