duminică, 21 decembrie 2008

Colind in asteptarea lui Mos Craciun


Duminica si tarziu. O duminica altfel, inainte de Craciun. Colindele trec de geamul termopan si imi inunda camera. Eu somnoroasa, deschid ochii. Ii simt grei, ii simt obositi. Colinde cantate in biserica se ridica in vazduhul camerei. Divin! Nici macar copiii nu mai urla, nu mai tipa, aleaga pe strazi, cu caciulite rosii, intreband trecatorii: "Primiti colida?". Oamenii inca mai zambesc, da, mai zambesc.

"Mos Craciun cu plete dalbe, A sosit de prin nameti..."

Doar ca nametii nu s-a asternut peste Ramnic. Un glas subtire si parca in soapta se aude: "Mi-ar placea sa ninga de Craciun...!"

Albul este pur, te face bun... da, iar Mos Craciun pare altfel intrand cu bocancii plini de zapada in case...

Colind vioi, colind rebel... inainte de un Craciun singuratec. Da, astept un mos care nu vine... Pt ca Mosul Nu exista! Dar stiu ca atata timp cat o sa visez, el va fii in sufletul meu si al tau. Nu as schimba nimic din sarbatoarea Craciunului... Colindele sunt albe, chiar si fara fulgii de nea!

Soneria ma trezeste din amorteala. Sunt colindatori si ii primesc! Nu cer nimic, doar vor sa cante. Colindele cantate de glasurile lucrate la seminar sunt altfel. Asa le simt eu!

Colind gingas, colind divin ce prevestesti nasterea lui Mesia... Buna dimineata colind! Buna dimineata Craciun divin! Te-am asteptat un an intreg! Nu o sa dorm, in triluri de colind o sa il astept pe Mosu...

vineri, 19 decembrie 2008

miercuri, 17 decembrie 2008

Pe panza lunii in cautari!


Unde esti?



Te caut printre stelele universului meu, printre randurile mele scrise, pe drumurile mele. Iti caut privirea, iti caut mersul, iti caut vorba. Unde esti? te caut printre visele mele nesfarsite, al caror inteles nu-l mai caut... pentru ca te caut pe tine... oare ce suflet ai de nu apari? Oare ce suflet ai de nu raspunzi cautarilor mele? unde esti de nu imi intinzi mana sa ma scoti din abisul din care cu buna stiinta m-ai afundat? Unde esti cautare? unde esti iubire? suflet incert si orgolios, suflet divin si ingratu?!
Unde esti ochiule sa imi arati calea catre El? Unde esti suflete sa-mi arati cum sa ajung la sufletul lui, al celui pe care il caut? Si totusi... ce caut???
Stelele nu mai imi vorbesc, luna nu mi se mai arata, zanele si-au ascuns chipul, iar vraja nu isi mai face efectul... Unde esti, invaluire a bratelor, sa iti simt caldura!

Ce pacat ca nu te regasesc in respiratia a tot ce ma inconjoara!... aripile imi sunt frante de durere, de cautare, de oboseala, de ganduri care ma chinuie... iar luna nu mi se mai arata...

marți, 16 decembrie 2008

Ironia unei vieti amortite


Sihastru pe urmele lui Noica


Ma aflu in varful unui amurg impaciuitor... inconjurata de ramuri care cad, ramuri care vorbesc si ramuri care bat in adierea unui vant ingrozitor de aspru. Ma abtin sa mai intreb, ma abtin sa mai privesc...

Am muscat din marul iluziei si am incercat sa prind cu mana speranta. Doar ca lumea nu m-a primit... Nici nu m-a ignorat. Am pornit pe urmele Divinitatii si am dat de spiritul lui... De aceea, de multe ori ma intreb oare ce ar fii fost daca viata mea s-ar fii rezumat la Dumnezeu?... pentru ca am incercat...

Cand am ajuns in curtea schitului Paltinis, si-a ridicat ochii spre mine si m-a intrebat: "Esti convinsa ca vrei sa ramai aici?" Am privit-o pe Irina, calugarita de numai 18 ani. O copila cu ochi vioi si trup inalt, uscativ. Vioaie ca o veverita. Mi-o imaginam ca o sfarleaza, printre celelalte calugarite, batrane, abea miscandu-se!". I-am raspuns afirmativ si asta a fost. Timp de trei luni mi-am gasit linistea sufleteasca, o liniste pe care am incercat sa o regasesc in absolut tot ce m-a inconjurat dupa, dar degeaba... Brazii inalti imi ofereau protectie, iar Irina care ma urmarea peste tot, era o copila al carui destin fusese trasat de la nastere de catre tatal preot si mama credincioasa care a nascut noua copii. "Tu nu intelegi ceva. Eu am menirea de a sta la dreapta tatalui, menirea ta este alta! Doar ca tu nu realizezi inca care este, sau poate ca Dumnezeu nu ti-a aratat-o inca... dar tre sa iti cauti destinul ihn alta parte... Ochii sunt tristi, dar lumea din interiorul tau este diferit!". Am ignorat cuvintele ei si am continuat sa ma duc la slujbe cu o incapatanare excesiva, sa ajut la bucatarie si sa imi plimb pletele roscate si lungi prin fata turistilor care se mirau ori de cate ori calcau pragul shitului ce caut in acea lume. O, lume divina! apoi totul s-a schimbat! Poate Dumnezeu nu m-a vrut aproape, nu stiu! stiu doar ca Irina nu era o simpla Irina! era o sfanta prin infatisare si prin atitudine! dar era si umana, caci avea slabiciuni ca noi toti d altfel... "De ce sa fii altfel cand poti sa fii tu? eu am ales drumul asta... nu m-a obligat nimeni, doar rugaciunile si glasul Domnului m-au convins ca este calea care trebuie sa o urmez. eu iubesc doar pe Dumnezeu! o alta iubire nu exista aici... " Irina mi-a marcat existenta. Si cum as putea-o defini? e atat de departe si totusi atat de aproape de mine. Am reintrat in biserica de atatea ori. Linistea nu am regasit-o, am regasit doar oameni cu aceiasi privire senina si inchinati lui Dumnezu. In Atosul omniprezent nu ai cum sa simti altfel... Pana si Noica a scris, a visat si a murit aici... Langa crucea lui am incercat yile intregi, luni sa imi dau un raspuns. Toate au ramas un mister ca si filozia existentei de altfel... Ingrijit si tacut Noica sta si acum sub mormantul rece, unde crucea ramane marturia unei vieti altfel decat a noastra. Schitul de aici insa este la fel ca si altul... doar din cand in cand civiliyatia isi face simtita prezenta prin multitudinea de turisti care invadeaza parca locul. O civilizatie care calca arhaicul. Ma regasesc si acum in amintirile acestui lacas spiritual. Pentru ca umbra lui Noica a ramas acolo... Ii simti prezenta, ii calci pe urme si parc astepti sa devii mai filozof decat filozoful insasi...

Aici, da, filozofia, arhaicul si lumea moderna au facut pace... Irina face parte din aceste timpuri si din altele. Imi dovedeste prin dorintele puerile pe care le are, prin lucrurile pe care mi le cere sa i le aduc, atat de umane: Creme de maini, fata, detergenti, parfumuri, etc. Si carti. de filozofie si psihologie. Pt ea sunt lucruri marete, iar epoca moderna si aici isi face simtita prezenta. La tv-ul din camera ei poti urmari stirile. "Nimic altceva! sau emisiuni cu caracter religios. Maica Stareta este destul de ferma! ne-ar pedepsi daca ne-ar prinde ca urmarim altceva. Tre sa intelegi! Aici regulile sunt nascute din reguli! legile sunt nescrise, dar trebuiesc respectate, altfel pedepsele sunt aspre! Si aici sunt invidii, mai ales in momentul in care una dintre noi sunt ridicate in rang. iar parintii putem sa ii vizitam de doua ori pe an! pentru noi este de ajuns! si multumim lui Dumnezeu!"

Acum am aceiasi dorinta de a ma minti, doar pentru a regasi ce am pierdut. Degeaba insa. Viata mea este amortita. poate de furie, de durere ca ma simt neputincioasa in fata haosului in care traiesc...

miercuri, 10 decembrie 2008

Castanilor din umbra


Glasul noptii care vorbeste




Pasii mei se aud pe caldaramul rece si impartial al strazii... Doar eu si gandurile mele se aud, iar din cand in cand cate un caine care latra. Castanii nu isi mai vorbesc, iar animalele sunt amortite de frig. Un frig pe care eu nu il mai simt... odinioara eram fericita cand treceam pe strada asta. Imi dadea emotii! Acum nu mai simt nimic, decat un gol imens si amorteala unui suflet care nu mai stie ce vrea...


"Ti-am zis de atatea ori ca a-ti plange de mila nu este o solutie!", sunt cuvintele pe care mi le arunca un prieten drag mie de fiecare data de cate ori ne intalnim... ce sa inteleaga, ca de fapt sublimul unui suflet nu este faptul ca isi plange de mila, ci ca este un neinteles... Majoritatea (de parca as avea multi) celor din jurul meu nu le mai explic ca de fapt nu mai sufar, pt ca sufletul a devenit inert, inapt de a simti ceva, ei m-au accepat demult asa cum sunt... sunt un om care incearca inca sa isi mai caute sensul existentei.


Cu ceva timp in urma Milind imi explica ca la indieni cel mai important lucru este onoarea de a trai, de a te bucura de fiecare clipa pe care o traiesti. Pai cum sa ii explic eu mamei ca nu mai fac fata sa platesc ratele la banca, sa imi cumpar hainele de fite, sa ma duc de doua ori la coafor, si s-a dus dracului toata filozofia existentei mele.


"Oamenii sunt niste deziluzii de care trebuie sa te bucuri de fiecare data ca traiesti sa le intalnesti"... tot Milind imi spunea...poate in celalalt colt al lumii lucrurile se vad altfel, ma gandeam eu cu ceva timp in urma si radeam prosteste de explicatia stupida. Si cata inocenta intr-o lume care este atat de simpla si ne-o complicam noi!


Atatea ganduri si castanii sunt inghetati! Noaptea este cea care da acele senzatii de necunoscut, doar ca nu mi-e teama de intuneric... Milind avea o explicatie si pt asta: "De atatea ori si atat de multe ori iti spun ca sa inveti! Noaptea se aseaza linistea peste oras, peste lume, dar si peste sufletele noastre! Iar dragostea respira asa cum luna isi arata mirajul!..."


Sunt convinsa ca multi nu inteleg nimic din ceea ce scriu, dar stiu exact cine intelege si sunt ca noaptea: intunecata, dar luminata, nu de luna, ci de scanteiele mintilor din jurul meu... noapte buna, castanilor! noapte buna dragoste!

REMEMBER FOR YOU N...K








IN CAUTAREA VIORII CARE PLANGE...

Uneori in singuratatea existentei mele ma gandesc la destin. La destinul iubirii noastre. Nu am inteles niciodata prapastia adanca care se pune intre sufletele noastre, iar noi, simple marionete, incercam sa scapam din ghearele deziluziei construind cu rabdare si speranta podul unic si absolut al iubirii...

Mai demult am citit intr-o carte o fraza care mi-a ramas intiparita in memoria vietii mele. Si o repet mereu spunandu-mi ca am fost atinsa de penel si colorata intr-o lumina aproape nonexistenta. "Iubirea absoluta este tot atat de rara ca si geniile". Atunci cred ca multi dintre Ei au puterea de a intelege. De a ma intelege. Dar cum pot eu, o biata fiinta umana, sa dovedesc adevarata mea realitate? sa dovedesc ca iubirea absoluta este absoluta prin multitudinea de contradictii peste care trebuie sa treci.

De multe ori am fost tentata sa renunt a aduna sperante. O panza de paianjen s-a adunat in jurul meu, dar ce pot face... Ca sa ai puterea de a indura, trebuie sa inveti sa accepti...

"- Ce s-a intamplat?

- Nimic...

- Ar trebui sa ignori tot ce se intampla in jurul tau si sa nu te gandesti la trecut!", spune incet barbatul din viata mea.

"-Stii ce imi spunea Batranul? Ca ar trebui sa privesc intotdeauna in sufletul celui din viata mea si in istoria vietii lui, numai asa o sa am certitudinea ca nu este Iluzia sufletului meu.

-Batranul este un intelept!", il aud soptind pe Matei. Si ii urmaresc trupul uscativ si inalt cum se indeparteaza... ce pot face? deziluziile mele raman aceleasi, poate cu mai multe intrebari... D-zeule!, o alta vioara pe drumul Existentei mele... Ii aud tanguirea si nu rasuflu pana nu se termina melodia. Lacrimile nu mai imi sunt lacrimi. Sunt bobitele unui ciorchine din care mananc cu fiecare clipa de suferinta... Asa sunt eu azi, maine poate sunt altfel...