Pe aleea tacuta…

Merge tacut pe aleea tasata de nisip. Nu priveste in stanga. Nu priveste in dreapta. Din cand in cand se opreste in loc, tragand dupa el o desaga. Se lasa in toiag, si cu privirea urmareste o frunza care cade lin. Nu mai este verde, are o culoare rosiatica, dar este uimitoare. Dansul ei nebun il face pe batran sa balancane capul si sa o ia din loc. Privirea lui nu mai este privire.

“Si cand te gandesti ca odata eram ca bradul! Inalt, frumos, Destept cateodata!”, isi incepe povestea batranul. Nu il intreb nimic, ma asez pe banca pe care isi odihneste oasele si il ascult.

“Nu mai vreau nimic, dar noi oamenii suntem ca frunzele. Ne nastem, crestem, ne maturizam si ne ducem. Unii dintre noi suntem destepti, altii mai putin. Unii suntem verzi pana la final, altii nu. (Apoi rade). Ce sa facem?”. Se intoarce brusc spre mine si ma intreaba: “Tu iubesti?” Raman tacuta, cu privirea fixandu-l.  Imi observa clipa de reflectie si cu ochii mici ma iscodeste: “Deci iubesti! O sa fii la fel ca frunza mai incolo. Rosie!”

“Si e bine?”, reusesc sa ingaim…

(…)

Batranul nu mi-a raspuns decat cu un mangaiat de barba alba. Si-a ridicat desaga de pe banca si a luat-o la pas. De atunci ma simt altfel. Ma simt de parca trebuie sa caut neincetat sensul a tot ce ma inconjoara. Sensul unor cuvinte, unor priviri, unor vise… Sunt convinsa ca intr-un final, il voi gasi. Cine stie cand, cine stie cum…    

Alter ego

Nu caut averi. Nu caut nemurire. Nu caut imagini rupte din rai si nici momente din trecut. Nu caut viata de huzur si nici nu am neimpliniri. Caut clipe frumoase, simple, imbratisari patimase, viitoare relicve a unui trecut prezent.

Nu mai caut sa mor de durere pentru persoane dragi mie. Candva, stiu sigur, va exista cineva care va simti la fel. Care va cauta in suflet amintirea mea. Iar eu voi fii acolo. Nu mai caut sa ascult  glasul  linistii pe campuri uitate de lume, salbatice si indepartate.

Caut fir cu fir povesti care sa imi aduca ceva nou pentru a simti. Pentru a trai. Caut senzatia unei batai de inimi care sa trezeasca simturile. Caut sa ma adun de pe stancile vietii abrupte. Caut sa urc cat mai sus, tinandu-ma de ramuri, tinandu-ma de maini intinse care sa ma traga dupa ele pentru fiinta care sunt eu.

Caut pasiunea unei vieti tumultoase care sa ma invete sa ma potolesc. Caut ochi tristi pe care sa ii invat sa zambesc. Caut lacrimi pe fete fericite. Flori pe campuri sterpe. Vietati in locuri nestiute. Apa in deserturi pustii. Drumuri in necunoscut…